Hamlet pe înțelesul nenăscuților

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Cel mai recent roman al lui Ian McEwan, lansat în luna septembrie în Marea Britanie și în Sta­tele Unite și în decembrie pe piața românească, „Coaja de nucă“ (Polirom, 2016), este, evident, mult mai mult decât o simplă rescriere a cunoscutei piese de William Shakespeare.

La 400 de ani de când dramaturgul englez a murit (dacă a existat vreodată, cum le place conspi­ra­ționiștilor să pună problema), unul dintre cei mai importanți prozatori contemporani închide drama clasică în fantezia unui copil care se pregătește să se nască. Și nu doar atât.

„Iată-mă, stau așa, cu susul în jos, în corpul unei femei. Țin brațele încrucișate răbdător, aș­tept, aștept și mă întreb în corpul cui sunt și ce caut aici“ sunt primele fraze traduse în ro­­mână de Dan Croitoru din romanul lui McEwan.

Următoarele 200 de pagini vor răspunde la întrebările acestea folosind toate impresiile despre sentimente, clase sociale, poezie și reverii culinare din lumea de azi și ceva în plus.

O idee ridicolă. „O să apară careva, mai ales prin Statele Unite, să mă împuște în piept, știți. Ar fi destul de ușor. Mi-a trecut de multe ori prin minte“, povestea scriitorul într-un interviu pentru The Guardian. Ideea de a scrie un roman din perspectiva copilului care nu s-a născut încă a pornit de la acea primă frază a romanului. McEwan a explicat faptul că tot ce a schimbat la prima afir­mație a personajului său față de prima formulă la care s-a gândit a fost să adauge „iată“ la început. Să scrii un roman din perspectiva unui fetus i s-a părut „o idee așa de ridicolă“ că nu a putut să îi reziste. Atracția pentru personajul său principal a fost dublată de faptul că singura persoană mai neajutorată decât copilul înainte de naștere i s-a părut că este Hamlet. „S-ar putea să fie nevoie să plec în străinătate, după ce se publică asta, departe“, mărturisea scriitorul că i-a spus soției sale, Annalena McAfee, ea însăși autoare, în timp ce scria „Coaja de nucă“ („Nutshell“).

Povestea. Al 17-lea roman publicat de McEwan s-a dovedit o vacanță pe care scriitorul și-a luat-o de la propriile sale obiceiuri. Celebru pentru felul minuțios în care petrece luni în șir pentru a strânge elemente de documentare pentru romanele sale (timp de doi ani a însoțit un neurochirurg pentru personajul din romanul „Sâmbătă“ și a cerut Universității Cambridge să îi verifice ri­­gurozitatea științifică a datelor care apăreau în altă carte a sa), de data aceasta, povestește că s-a distrat scriind.

Povestea din „Coaja de nucă“ nu este compli­cată: Trudy, mama copilului care urmează să se nască, și-a părăsit soțul și are o relație cu fratele acestuia, Claude. Cei doi plănuiesc să îl ucidă pe tatăl copilului pentru a pune mâna pe casa lon­doneză în valoare de mai multe milioane de lire. Tatăl copilului este un poet a cărui faimă este le­gată mai degrabă de descoperirea unor tineri autori la mica sa editură. Când apare împreună cu Elodie, o tânără poetă autoare de texte cu buf­nițe, și este gata să accepte despărțirea de fosta sa so­­ție, soarta sa e pecetluită. Din burta mamei copilul asistă la toate scenele și își formulează posi­bi­­litățile prin care poate să evite crima.

Călătoriile multiple. Nu doar Shakespeare este străbătut în aventura celui care încă nu s-a născut. De altfel, referința este explicită la „Hamlet“ încă din fragmentul ales ca motto: „Aș putea să stau închis într-o coajă de nucă și tot m-aș socoti rege al spațiului infint – numai de nu aș avea vise rele“. McEwan își revizitează și propriile teme din romanele anterioare.

În 1978 a publicat „Gră­dina de ciment“, primul său roman, ecranizat 15 ani mai târziu, și de atunci a început să se înde­părteze de eticheta care îi era atri­buită, aceea de autor macabru, îmbogățind na­rați­u­nile obsedante cu detalii care le oferă consis­tență. De la ambigui­tățile dintre sexualitate și sentimentalism religios din „Durabila iubire“ la răs­tur­­­­nă­rile afective din „Grădina de ciment“ și „Is­pășire“ sau fragilitatea persis­tentă în fața sentimentului ca­tas­trofei din „Solar“, micul său perso­naj ia asupra sa cu umor toată arta britanicului. „După atâtea suceli și învârteli, in­terpretări gre­șite, scă­pări de intuiție, erori de jude­cată, tentative de autodistrugere, plus amără­ciunea în fața propriei mele pasivități, am luat, în sfârșit, o hotărâre. Ajunge. Sacul meu amniotic este punga străvezie ca mătasea, fină și rezis­tentă, în care stau eu. Mai conține și lichidul care mă apără de lume și de visele ei rele. Dar gata cu asta. A venit timpul să intru și eu în joc. Să pun capăt sfârșitu­rilor“, își pre­gătește persona­jul său deznodământul.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Fascinația tulburării” color=”juicy_pink” border_width=”2″][vc_column_text]Poveștile din cărțile lui Ian McEwan surprind mereu personaje frământate de lucruri care le zdruncină certitudinile.[/vc_column_text][vc_column_text]Copilul. Până la 12 ani, McEwan și-a însoțit familia în Asia de Est, Germania și nordul Africii, unde tatăl său era trimis ca ofițer în armată.

Debutantul. Când avea 30 de ani, a ajuns cunoscut pentru că BBC a întrerupt producția piesei „Solid Geometry“ inspirată dintr-una dintre nuvelele publicate în volumul său de debut, motivul invocat fiind acela de obscenitate.

Evaluare. În 2014, Centrul Harry Ransom al Universității din Texas a plătit 2 milioane de dolari pentru manuscrise ale romanelor sale.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

FOTO: Guliver / Getty Images