Halep tocmai a luat o decizie surprinzătoare. Iată ce va face sportiva în următoarele luni

NewMoney 06/01/2019 | 14:48 Ştiri
Halep tocmai a luat o decizie surprinzătoare. Iată ce va face sportiva în următoarele luni

Liderul mondial la tenis feminin, Simona Halep, a declarat într-un interviu pentru WTA Insider că va participa la turneele din primele trei sau patru luni ale sezonului 2019 fără antrenor, potrivit news.ro.

“Situaţia este astfel pentru următoarele trei-patru luni, nu vreau să iau antrenor. Nu mă gândesc la asta. Las lucrurile să meargă de la sine şi voi vedea cum este, cumva, singură. Vreau doar să mă liniştesc. Am avut suficientă presiune în aceşti ani. Acum simt că nu vreau să mă leg de nimeni, pentru că atunci când ai antrenor trebuie să-i fi dedicat acelei persoane şi să faci totul pentru antrenor şi pentru echipă”, a afirmat sportiva.

Simona Halep a precizat că rămâne prietenă cu Darren Cahill şi păstrează permanent legătura cu el, antrenorul australian oferindu-i sfaturi atunci când poate. “A luat decizia pentru că familia este întotdeauna principală. Nu am fost dezamăgită sau supărată (…). Am discutat şi după finalul sezonului. Evident, nu este la fel, pentru că nu mai este antrenorul meu. Dar ne leagă o mare prietenie şi asta este cel mai important”, a adăugat Simona Halep, potrivit news.ro.

Simona Halep va începe prima ei competiţie din 2019, Sydney International, în turul al doilea, fază în care va evolua cu australianca Ashleigh Barty, locul 15 WTA, sau cu letona Jelena Ostapenko, locul 22 WTA.

Liderul WTA a încheiat la sfârşitul anului trecut colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill. Halep merge la primele turnee din 2019 cu o echipă formată din fizioterapeutul Andrei Cristofor, preparatorul fizic Teo Cercel şi ”sparring partner-ul” Vasile Antonescu.