Halep, modelul de business

18.381.910 dolari. Acestea erau câștigurile din tenis ale Simonei Halep în ziua de 15 iunie 2017. Cifra este în continuă mișcare, pentru că orice turneu la care participă jucătoarea de tenis din România crește suma, în funcție de nivelul performanței obținute.

Dar pentru a ajunge aici, nu a fost simplu pentru Simona Halep, așa cum nu este simplu pentru nici­un jucător de tenis. În termeni economici, „in­vestiția“ într-un jucător de tenis este extrem de riscantă. Pe de o parte, pentru că necesită alocarea de sume consistente, pe de altă parte, pentru că succesul în carieră depinde de foarte mulți factori.

Formarea unui jucător de tenis este scumpă și se întinde pe o perioadă cuprinsă între 10 și 12 ani. Astfel, costurile pe care le presupune înscrie­rea la o academie de prestigiu sunt semnificative. Recent inaugurată în insula Mallorca, la Manacor, academia de tenis a lui Rafael Nadal percepe o taxă anuală de 56.000 de euro care include antrenamente, cazare și masă și cursuri școlare. La aceste cheltuieli, un jucător de vârsta junioratului trebuie să le adauge pe cele legate de deplasările pentru turnee. La academia de la Nisa a lui Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams, tariful este de 54.000 de euro pe an. În fine, în Florida, la academia lui Nick Bollettieri, o adevărată legendă vie în domeniu, taxele de înscriere ajung la 76.000 de do­lari pe an.

Un sport prohibitiv. În România, la o academie deschisă recent de un fost jucător de tenis, ta­riful este de aproximativ 25.000 de euro pe an. Cifra este grăitoare și arată cât de limitate sunt opțiu­nile unei familii, în România, pentru a susține financiar un copil care dorește să facă performanță în tenis.

Desigur, există și opțiuni mai ieftine decât academiile prestigioase, precum angajarea unui antrenor, dar în orice situație costurile sunt prohibitive pentru o familie de români cu câștiguri medii. Marea nemulțumire este absența cvasitotală a sus­ținerii din partea statului sau, respectiv, a federației de specialitate. Există zeci de copii, de diverse vârste, care practică tenisul și care au potențial să ajungă jucători profesioniști. Federația de tenis nu a găsit nici banii, nici criteriile pe baza cărora să susțină un număr restrâns de copii. De altfel, banii sunt limitați: Federația Română de Tenis are, anul acesta, un buget de numai un milion de euro. Spre comparație, veniturile turneului de Grand Slam Roland Garros, desfășurat la Paris, ajung la 230 de milioane euro. De altfel, acest turneu alimen­tează veniturile Federației Franceze de Tenis în proporție de 80%. Iar situația este similară și în cazul celorlalte turnee de Grand Slam: Australian Open de la Melbourne, Wimbledon, la Londra, și US Open, la New York. Cele patru federații care orga­nizează turneele de Grand Slam, Australia, Franța, Marea Britanie și SUA, sunt singurele care dezvoltă programe de susținere a tenismenilor juniori. Cu ce rezultate? La jumătatea anului, cele patru țări aveau, în clasamentul primelor 100 de jucătoare, următoarea situație: Australia avea două jucătoare, Franța, cinci jucătoare, Marea Britanie, o singură jucătoare, iar Statele Unite, 14 jucătoare. Pentru comparație, România, cu investiții minime de la stat sau de la federație, avea patru jucătoare. Ceea ce ne arată cât de riscantă este investiția în jucătorii de tenis. Dar și cât de exclusivist este clubul primelor 100 de jucătoare ale lumii, dacă ne gândim că sunt repre­zentate doar 35 de țări.

Se consideră că prezența în primii 100 de jucă­tori ai lumii face profitabilă meseria de jucător de tenis profesionist. Să nu omitem că sportivii trebuie să își plătească antrenorii, deplasările la tur­nee și eventualele perioade de accidentare sau refacere. Deci, din premiile obținute din tenis trebuie scăzute toate aceste cheltuieli plus impozitele pe venituri.

Desigur, premiile turneelor au crescut în ultimii ani, atât la masculin, cât și la feminin. De exemplu, anul acesta, la Roland Garros, jucătorii și jucătoa­rele care au pierdut în turul al doilea au primit premii de 70.000 de euro, cu 16% mai mult decât anul precedent. Câștigătorii trofeelor la simplu au încasat 2,1 milioane de euro, cu 5% în plus față de anul trecut.

Există excepții, în materie de câștiguri. Roger Federer și Novak Djokovic au trecut pragul de 100 milioane de dolari câștigați doar din tenis; Serena Williams are 85 milioane de dolari. La acestea se adaugă veniturile obținute din publicitate, iar ave­rea lui Roger Federer, de exemplu, este estimată la aproximativ 400 de milioane de dolari.

Riscuri servite. Așadar, în tenis, modelul de business este riscant. Este nevoie de investiții substanțiale, întinse pe o perioadă lungă de timp, și nu există nicio garanție că banii vor fi recuperați. Simona Halep este un caz fericit prin faptul că se află de trei ani în primele 10 jucătoare de tenis ale lumii. Drumul până aici nu a fost simplu. Și Halep nu este un caz izolat.

Dacă tragem linie și calculăm, România este pe plus cu Simona Halep. Nu a investit aproape nimic și acum are toate beneficiile pe care le poate aduce un jucător de top.