Ştiri

Haleon, noua companie independentă a GSK Consumer Health

Haleon este noua companie Consumer Healthcare, independentă de GSK (GlaxoSmithKline). Cu un portofoliu remarcabil de mărci renumite la nivel global, precum Sensodyne, Voltaren, Panadol și Centrum și cu vânzări anuale de aproximativ 10 miliarde de lire sterline, compania se pregătește să obțină o listare premium la Bursa de la Londra. Cu sediul central în Weybridge, Marea Britanie, noul nume se va regăsi în peste 100 de țări în care GSK Consumer Healthcare activează. Separarea celor două companii va fi gestionată prin transferul a cel puțin 80% din acțiunile deținute de GSK către acționarii noii companii.

Haleon va avea un portofoliu propriu de branduri și este dezvoltată pe aportul și susținerea angajaților, pe expertiza grupurilor de cercetare științifică globală formate din cadre medicale, dar mai ales pe experiențele consumatorilor de produse de îngrijire a sănătății. Lansarea este rezultatul unor investiții de succes și schimbări strategice, ale diviziei GSK pentru sănătatea consumatorului, care au avut loc în ultimii opt ani, incluzând integrarea portofoliilor de produse destinate clienților din cadrul companiilor Novartis și Pfizer.

Lansarea Haleon, la nivel global, marchează un pas important pentru noi. Noua divizie are la bază dorința noastră de a oferi servicii medicale la standarde înalte și de a ne consolida poziția în calitate de lider global pentru servicii și produse de îngrijire a sănătății consumatorului. Suntem nerăbdători să implicăm mai mult investitorii și analiștii în această inițiativă, care vor participa la evenimentul nostru dedicat piețelor de capital, planificat pentru sfârșitul lunii februarie.”, a declarat Brian McNamara, CEO Haleon.

Compania a fost prezentată investitorilor și analiștilor înaintea evenimentului găzduit de GSK, „Ziua Piețelor de Capital pentru Sănătatea Consumatorului, care va avea loc luni, 28 februarie. Scopul a fost acela de a oferi detalii cu privire la strategia de afaceri, capacitatea operațională a noii companii, informații financiare și planurile de dezvoltare. Pentru potențialii investitori, noua afacere va oferi o majoră creștere organică a vânzărilor, prin aplicarea marjei operaționale și generarea unui volum consistent de încasări mari.

În ceea ce privește îmbunătățirea calității serviciilor medicale, a bunăstării indivizilor și a comunităților, milioane de profesioniști din domeniul sănătății, consumatori și oameni din întreaga lume își pun încrederea în mărcile companiei. Cererea care vine din sectorul de servicii și produse pentru protecția sănătății consumatorului, din partea populației în curs de îmbătrânire, a clasei de mijloc în curs de dezvoltare, a consumatorilor ale căror nevoi de sănătate și bunăstare nu sunt satisfăcute, aduce vânzări în valoare de 150 miliarde de lire. În acest context, noul Centru de Cercetare și Dezvoltare, un nucleu de inovație, se va deschide la finalul anului 2024 și va pune bazele unui laborator de ultimă generație dedicat studierii comportamentului consumatorului.

Haleon se bazează pe expertiza și munca enormă a numeroși oameni remarcabili, care de-a lungul timpului, s-au dedicat exclusiv îmbunătățirii sănătății oamenilor și bunăstării acestora. Potențialul de creștere a companiei este uriaș, la nivel mondial”, a declarat Emma Walmsley, Chief Executive Officer, GSK.

Noul brand a fost anunțat ca prilej de sărbătorire a celor 24.000 de oameni care lucrează în cadrul companiei GSK Consumer Healthcare. La nivel global, angajații au avut oportunitatea de a interacționa cu noul brand, iar sprijinul lor continuă să ajute Consumer Healthcare să își crească ambițiile de dezvoltare prin lansarea noii companii.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies