Guvernul vrea să-i implice şi pe medicii de familie în vaccinarea populaţiei

Elena Marinescu 06/01/2021 | 19:55 Ştiri
Guvernul vrea să-i implice şi pe medicii de familie în vaccinarea populaţiei

Premierul Florin Cîţu a afirmat miercuri, întrebat când va fi adoptată ordonanţa de urgenţă prin care vor fi plătite cadrele medicale care vor vaccina românii şi care vor fi sumele pe care le vor primi aceştia, că urmează să fie aprobat săptămâna viitoare actul normativ.

Şeful Executivului a adăugat că „schimbarea majoră este introducerea acestei scheme de motivare pentru medicii de familie”, care participă la campania de vaccinare. Şi rezidenţii vor putea vaccina persoane, a mai spus prim-ministrul, potrivit News.ro.

A fost astăzi (miercuri – n.r.) în primă lectură. Săptămâna viitoare o să fie aprobată. Suplimentar au fost introduse, dar nu este o formă finală, suplimentar a fost introdus un mod de a motiva şi medicii de familie ca să participe la această campanie de vaccinare.

Sumele, vom discuta asupra acestor sume, dar faţă de proiectul iniţial a fost introdusă şi o schemă de motivare pentru medicii de familie ca să ajute la campania de vaccinare. Da, sunt şi rezidenţi. Voluntari nu ştiu dacă sunt, în această formă. Dar, repet, a fost în primă lectură. Va fi în procedură de avizare şi în funcţie de cum vor fi ministerele se vor adăuga lucruri şi vom vedea cum va arăta.

Eu zic că schimbarea majoră este introducerea acestei scheme de motivare pentru medicii de familie. Ştim foarte bine că ei pot ajuta foarte mult. Da, trebuie să fie săptămâna viitoare aprobată. Am cerut ministrul Sănătăţii să aibă avizele pentru săptămâna viitoare”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat la finalul şedinţei de Guvern când va fi adoptată OUG prin care vor prim bani cadrele medicale care vaccinează persoanele şi care vor fi sumele.

Rolul medicilor de familie în campania de vaccinare

Potrivit strategiei naţionale, o parte din medicii de familie vor fi coordonatori și supervizori în sutele de centre de vaccinare (fixe, mobile, caravane, etc) ce vor fi amenajate în viitor.

Cabinetele medicilor de familie vor oferi un suport tehnic, dar, cu mult mai important, o evaluare medicală bazată pe istoricul pacientului, astfel încât acesta să știe dacă se poate sau nu vaccina.

Începând din 28 decembrie 2020, în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, se pot planifica la vaccinare persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social, urmând să se activeze accesul în aplicație și pentru celelalte două grupe de vaccinare (grupa a II-a – populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale și grupa a III-a – populația generală).

Platforma poate fi accesată AICI.

Procedural, persoanele care se planifică la vaccinare își creează un cont pe baza datelor de identificare și a numărului de telefon. În contul creat, cetățenii au acces la propriile programări: centrul de vaccinare, datele la care vor fi efectuate prima administrare și rapelul (cea de-a doua doză). De asemenea, în momentul programării, platforma generează un document pe baza căruia se va face accesul în centrul de vaccinare la data planificată.

Medicii de familie spun că fac eforturi să-și convingă pacienții, dar succesul campaniei va depinde de modul în care va fi abordată comunicarea pe această temă la nivel național.