Ştiri

Guvernul a prelungit starea de alertă cu alte 30 de zile. Ce reguli noi apar

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care prevede prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie.

Printre noutăţi ar fi posibilitatea participării la nunţi şi botezuri, în interior, a unui număr de 200 de persoane, cu condiţia asigurării a unui spaţiu de doi metri pătraţi pentru fiecare om. Pe 28 iunie, în cadrul optimilor turneului final EURO 2020 pot participa spectatori cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor, a mai spus Cîţu. El a precizat că pot participa 1.000 de persoane la evenimentele din aer liber aferente campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 27 iunie.

„Nu în ultimul rând, avem proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe teritoriul României, începând cu data 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Am să vă dau câteva elemente importante. În primul rând, se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova, Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani. Se permite în data de 28 iunie 2021 participarea la evenimentul sportiv organizat pe teritoriul României în cadrul optimilor al turneului final Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

Prim-ministrul a vorbit şi despre evenimentele aferente campaniei pentru alegerile locale parţiale.

„Un alt treilea lucru important – permiterea organizării şi desfăşurării în aer liber întrunirilor, evenimentelor aferente campaniilor electorale aferente alegerilor locale parţiale din 27 iunie 2021, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane. Numărul patru prevede extinderea numărului de persoane care să participe la evenimente private, nunţi, botezuri, la un număr de participanţi la maxim 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană”, a completat premierul.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies