Ştiri

Grupul Stadio Hospitality Concepts preia restaurantul 18 Lounge

Grupul Stadio Hospitality Concepts, deținut de antreprenorul Radu Dumitrescu (foto), a preluat luna aceasta restaurantul 18 Lounge by Embassy, situat la etajul 18 al City Gate South Tower, din Piața Presei Libere și unul dintre cele mai cunoscute sky baruri din București.

Antreprenorul își mărește astfel portofoliul de restaurante la înălțime, după ce în 2017 a deschis Nor- Sky Casual Restaurant, iar un an mai târziu Cișmigiu – Bistro la Etaj. Cu această achiziție, grupul mizează pe o creștere a business-ului cu peste 60%, față de anul 2019.

Negocierile au durat patru luni

Negocierile de preluare a restaurantului 18 Lounge, deschis la finalul anului 2010, au durat aproximativ patru luni. Suma tranzacției este confidențială, iar părțile au agreat să nu fie făcută publică.

“A fost un proces intens de negociere, dar miza noastră este să ne consolidăm poziția de lider pe segmentul restaurantelor la înălțime. Atuurile 18 Lounge sunt priveliștea spectaculoasă, poziționarea într-o zonă de business importantă, dar și capacitatea restaurantului. Deși este un nume cunoscut printre restaurantele de top, vrem să îi consolidăm poziția și astfel să-i creștem și mai mult notorietatea și numărul de clienți. Vom investi aproximativ 250.000 de euro în reamenajarea și redecorarea restaurantului”, spune Radu Dumitrescu.

Cifră de afaceri de 7,3 milioane de euro

Grupul Stadio Hospitality Concepts a avut o cifră de afaceri de aproximativ 7,3 milioane de euro în 2019, iar anul acesta mizează pe un volum al afacerilor de 12 milioane de euro. Anul trecut, cele cinci restaurante din cadrul grupului au avut aproximativ 2.000 de clienți zilnic, iar anul acesta targetul este de 3.000 de clienți pe zi.

“Prin preluarea 18 Lounge, creștem cu 180 de locuri capacitatea totală a restaurantelor noastre, care va ajunge la 1.550 de locuri, în urma unei noi tranzacții care este în curs de materializare. Din punct de vedere al numărului de locuri, 18 Lounge este al treilea restaurant din grupul nostru. Anul trecut, acest restaurant a avut o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, iar obiectivul nostru din acest an este să creștem această cifră. Preluarea 18 Lounge reprezintă încă un pas spre targetul nostru de a deveni unul din primii trei operatori de restaurante table service din România”, afirmă Radu Dumitrescu.

Compania Stadio Hospitality Concepts (SHC) deține și operează restaurantele NOR (aflat la etajul 36 al celei mai înalte clădiri din România), Stadio, Social 1 și Cișmigiu – Bistro la Etaj. De asemenea, compania operează și spațiul Qreator din Piața Victoriei. Restaurantele grupului se încadrează în categoria smart casual și sunt localizate în spații emblematice ale Bucureștiului. Cifra de afaceri a grupului a fost anul trecut de 7,3 milioane de euro, față de 5,5 milioane de euro cât a înregistrat în 2018.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies