Ştiri

Grupul petrolier britanic BP a raportat un profit anual record pentru 2022

BP a raportat marţi un profit anual record, de 27,7 miliarde de dolari, de peste două ori mai mare comparativ cu câştigul de 12,8 miliarde de dolari din anul anterior, deoarece preţurile combustibililor fosili au crescut în urma invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, relatează CNBC.

Analiştii chestionaţi de Refinitiv se aşteptau la un profit net de 27,6 miliarde de dolari pentru întregul an 2022.

BP a declarat că recordul său de profit anual anterior a fost de 26,3 miliarde de dolari, obţinut în 2008.

Pentru trimestrul patru, BP a înregistrat un profit net de 4,8 miliarde de dolari, depăşind cu puţin aşteptările analiştilor, de 4,7 miliarde de dolari.

BP a anunţat o nouă răscumpărare de acţiuni de 2,75 miliarde de dolari, pe care se aşteaptă să o finalizeze înainte de a-şi anunţa rezultatele primului trimestru din 2023, la începutul lunii mai.

De asemenea, şi-a majorat dividendul cu 10%, la 6,61 cenţi pe acţiune ordinară.

CEO-ul BP, Bernard Looney, a descris câştigurile drept ”un set bun de rezultate”.

”În primul rând, sper că puteţi vedea o companie care are performanţe bune, performând în timp ce se transformă. Am avut cea mai mare fiabilitate a operaţiunilor din istoria noastră, am avut cel mai mic cost de producţie din ultimii 16 ani, aşa că afacerea în sine funcţionează foarte bine”, a declarat Looney pentru CNBC.

”În al doilea rând (….) Anunţăm cu până la 8 miliarde de dolari mai multe investiţii în tranziţia energetică în acest deceniu şi cu până la 8 miliarde de dolari în plus în petrol şi gaze, în sprijinul securităţii energetice şi a accesibilităţii energiei în acest deceniu. Şi în al treilea rând, este să ne asigurăm că ne întoarcem la acţionarii noştri”, a adăugat el.

BP a declarat că datoria netă din trimestrul patru a fost redusă la 21,4 miliarde de dolari, de la 30,6 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Acţiunile BP au crescut luni cu peste 4% în urma anunţării rezultatelor financiare.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies