Grevă de avertisment la metrou, joi. Trenurile nu vor circula timp de două ore

NewMoney 12/11/2018 | 17:43 Ştiri
Grevă de avertisment la metrou, joi. Trenurile nu vor circula timp de două ore

Consiliul General al Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou a anunțat că joi va avea loc o grevă de avertisment între orele 4 și 6, ceea ce înseamnă că metroul nu va funcționa timp în acest interval, potrivit Mediafax. Dacă nu le vor fi îndeplinite cereri, sindicaliștii amenința cu declanşarea unei greve generale.

USLM a respins ultima ofertă de crestere salariala a administratiei Metrorex, în ședința de azi, și a hotărât continuarea conflictului colectiv de munca, prin declanșarea grevei de avertisment.

„Ne cerem scuze publicului călător pentru disconfortul care se va crea prin oprirea timp de 2 (doua) ore a metroului bucureștean, dar noi ca și toți cetățenii României avem acest drept constituțional”, a transmis, printr-un comunicat de presă, Ion Rădoi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou.

Dacă situația nu se va rezolva, greva de avertisment de joi ar putea fi urmată de o alta, generală, care ar opri circulația metroului luni, între orele 4 și 16.

„Conform legii trebuie să luăm o decizie cu 48 de ore înainte de a declanşa greva de avetisment. Vom continua, dacă nu se găseşte o soluţie după greva de avertisment, cu greva generală. Greva de avertisment probabil că va avea loc joi. Vom face pregatirile necesare. Va dura două ore, între orele 4 şi 6 dimineaţa, iar greva generală între 4 şi 16, cel mai probabil luni dimineaţă”, a declarat Ion Rădoi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou.


Foto: Mediafax