Ştiri

„Greu de ucis” în ultimul an: Mișu Negrițoiu a fost revocat de la șefia ASF

Mișu Negrițoiu a fost revocat joi de la șefia ASF. Plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților a votat cu 238 de voturi „pentru” și niciun vot „împotrivă” revocarea președintelui ASF.

Discuțiile pe această temă au fost aprinse la începutul lunii aprilie de scandalul pensiilor private, când NN Pensii a fost sacționată cu o amendă record de ASF după ce a trimis un e-mail clienților săi în care se arăta că în spațiul public este vehiculată tema naționalizării fondurilor de pensii.

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a cerut ASF, Guvernului și ministerului de Finanțe să acţioneze „foarte dur” în cazul NN, pentru a da exemplu şi pentru celelalte multinaţionale „care fac zeci de miliarde în România, care îşi bat joc de români, de statul român”. Dragnea a dat de înțeles că Negrițoiu ar fi fost cel care ar fi inițiat scandalul.

„În ceea ce priveşte acest scandal, este pornit de la domnul Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, care ştie că, în foarte scurt timp, Parlamentul va demite toată conducerea ASF. Pe de altă parte, Guvernul României ar trebui să cearcă explicaţii Ambasadei Olandei. Nu poţi să porneşti un asemenea scandal din nimic”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

Mișu Negrițoiu, numit la conducerea ASF în mai 2014 de parlamentari PSD, a căzut în dizgrație încă din toamna anului trecut. El a fost acuzat că ar fi distrus companiile românești de asigurări și că ar fi permis creșterea fără precedent a prețului polițelor RCA.

Comisia Europeană a avertizat în raportul de țară transmis în februarie că încercarea de demitere a lui Mișu Negrițoiu este un indicator al unor presiuni politice.

Miercuri, Negrițoiu spunea că se așteaptă să fie revocat din funcție. ”Sunt fericit că am ajuns până aici. Chiar cred că nu mai este nevoie să mai stau. Prefer să fiu scos de politicienii decât de DNA”, preciza el, întrebat de o eventuală demitere.


FOTO: Mediafax

Alexandra Pele

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

3 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

3 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

3 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies