Greta Thunberg, desemnată de către revista americană Time Personalitatea Anului 2019

NewMoney 11/12/2019 | 16:00 Ştiri
Greta Thunberg, desemnată de către revista americană Time Personalitatea Anului 2019

Greta Thunberg, tânăra activistă în lupta împotriva modificărilor climatice, a fost desemnată Personalitatea Anului 2019 de Time, a anunţat miercuri revista americană pe prima pagină, sub titlul ”Puterea tinereţii”, relatează AFP.

Revista americană precizează că o recompensează pentru că a reuşit să transforme ”îngrijorări vagi” cu privire la încălzirea planetei într-o mişcare mondială.

Suedeza, în vârstă de 16 ani, a devenit reprezentanta luptei împotriva încălzirii globale în lume, unind milioane de susţinători ai cauzei sale.

Ea nu a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace, la care a fost considerată favorită de unele case de pariuri.


FOTO: Hepta/Mediafax