Grecii de la PPC cumpără cu 650 de milioane de lei acțiunile Enel deținute de Fondul Proprietatea

Andrei Dumitru 20/04/2023 | 12:14 Ştiri
Grecii de la PPC cumpără cu 650 de milioane de lei acțiunile Enel deținute de Fondul Proprietatea

Grecii de la PPC semnează un acord cu Fondul Proprietatea privind achiziţia pachetelor de acţiuni minoritare din companiile deţinute de Enel în România, E-Distribuţie Muntenia, Enel Energie Muntenia, E-Distribuţie Dobrogea, E-Distribuţie Banat şi Enel Energie, tranzacţia ridicându-se la 650 de milioane de lei (aproximativ 130 de milioane de euro).

”Public Power Corporation anunţă semnarea pe 19 aprilie 2023 a unui acord cu Fondul Proprietatea pentru achiziţionarea tuturor participaţiilor deţinute de acesta în E-Distribuţie Muntenia (12%), E-Distribuţie Dobrogea (24,1%), E-Distribuţie Banat (24,1%), Enel Energie Muntenia (12%) şi Enel Energie (12%) în România, pentru o sumă totală de 650 milioane de lei (aproximativ 130 de milioane de euro). Acordul a fost încheiat ca urmare a semnării de către Enel S.p.A. şi PPC pe data de 9 martie a unui acord privind vânzarea tuturor participaţiilor deţinute de Grupul Enel în România”, anunţă companiile.

Finalizarea vânzării în baza contractului cu Fondul Proprietatea este condiţionată, printre altele, de finalizarea tranzacţiei dintre Enel şi PPC.

”Acordul privind achiziţia activelor Enel din România se aliniază strategiei PPC privind tranziţia energetică, dar şi cu planul său de expansiune în Europa de Sud-Est, permiţând explorarea unor oportunităţi de creştere pe o piaţă mai puţin congestionată. Acordul, semnat pe 9 martie, a primit feedback pozitiv din partea Fitch şi S&P, iar tranzacţia, odată încheiată, va poziţiona PPC ca lider pe piaţa din Europa de Sud-Est”, arată PPC.

Prezent în cinci ţări din sud-estul Europei şi cu o capitalizare bursieră de peste 3 miliarde de euro, PPC este în curs accelerat de creştere, care produce, distribuie şi furnizează energie electrică către consumatori. Grupul este prezent în Grecia (unde este lider de piaţă), Bulgaria (din 2015), Albania (din 2016), Macedonia de Nord (în urma achiziţiei EDS – Energy Distribution Solutions în 2018) şi România (achiziţia Enel România urmând să fie finalizată până în trimestrul III 2023).

PPC a fost fondată în 1950 şi este listată la Bursa de Valori din Atena din 2001.

După preluarea Enel, PPC va deveni cel mai mare jucător de pe piaţa de energie din Europa de Sud-Est.

Grupul italian Enel S.p.A. a semnat în martie cu firma greacă Public Power Corporation S.A. (PPC) un acord pentru vânzarea tuturor participaţiilor deţinute de către Grupul Enel în România. Acordul prevede plata de către PPC a unei sume totale de aproximativ 1,26 miliarde de euro, ceea ce evaluează societăţile vândute la circa 1,9 miliarde de euro.

În plus, suma totală poate fi ajustată conform unor clauze uzuale în astfel de tranzacţii, precum şi printr-un mecanism pentru potenţiale plăţi ulterioare, în funcţie de valoarea viitoare a activităţii de retail. Finalizarea tranzacţiei este aşteptată în trimestrul al treilea al acestui an. Planul Strategic curent al Grupului Enel vizează concentrarea asupra a 6 ţări ţintă cu potenţial ridicat de creştere.