Grecia impune vaccinarea obligatorie a personalului medical. Noi restricţii anti-COVID

Elena Marinescu 08/07/2021 | 19:39 Ştiri
Grecia impune vaccinarea obligatorie a personalului medical. Noi restricţii anti-COVID

Grecia, care se confruntă cu o intensificare a cazurilor de covid-19, urmează să anunţe săptămâna viitoare obligativitatea vaccinării anumitor categorii profesionale, inclusiv a personalului medical.

Comitetul grec de bioetică recomanda săptămâna trecută vaccinarea obligatorie a personalului medical şi din aziluri, ca pe o ”măsură de ultim recurs”, în funcţie de un calendar specific, în cazul în care eforturile din campania de vaccinare nu dau roade.

Guvernul (…) dispune recomandarea Comitetului Naţional grec de Bioetică cu privire la vaccinarea obligatorie a unor grupuri profesionale specifice”, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, opurtătoare de cuvânt a Guvernului, Aristotelia Peloni. Decizii în acest sens urmează să fie anunţate săptămâna viitoare, a precizat ea.

Autorităţile elene au reimpus joi restricţii în restaurante, baruri şi discoteci – prin care nu mai autorizează ca clienţii să se aşeze la masă. Potrivit News.ro, doar 38% dintre grecii eligibili să fie vaccinaţi au fost vaccinaţi cu două doze de vaccin împotriva covid-19.

Guvernul a anunţat măsuri de încurajarea vaccinării anticovid, constând în cecuri-cadou în vaoare de 150 de euro destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, cu speranţa de a vaccina 70% din populaţie până în toamnă.