Gran Via Real Estate redeschide toate birourile de vânzări începând din 18 mai

Andrei Dumitru 07/05/2020 | 14:36 Ştiri
Gran Via Real Estate redeschide toate birourile de vânzări începând din 18 mai

Dezvoltatorul de origine spaniolă Gran Via Real Estate anunță că începând cu data de 18 mai va redeschide birourile de vânzari ale celor patru proiecte rezidențiale: Timișoara 58, Gran Via Park și Aviației Apartments din București precum și Gran Via Marina din Constanța.

Pe durata stării de urgență am luat toate măsurile de siguranță pentru a continua șantierele pe care le avem în derulare la Constanța și la București. Acum, cu aceași precauție, vom reîncepe activitatea în birourile de vânzări și vom relua vizionările cu clienții proiectelor noastre,spune Ana Maria Nemțanu, Sales & Marketing Director, Gran Via Real Estate.

La cerere, dezvoltatorul poate asigura măști și mănuși pentru clienții care vizitează birourile de vânzări ale celor patru proiecte.

În această perioadă Gran Via Real Estate are în lucru ultima fază a proiectului Timișoara 58 (foto) – 300 de apartamente la intersecția bvd Timișoara cu strada Moinești din București – și prima fază a Gran Via Marina – 192 de apartamente pe bvd Aurel Vlaicu din Constanța, lângă Kaufland și centrul comercial Vivo. Ambele proiecte în lucru vor fi predate în acest an.

Totodată, dezvoltatorul mai are la vânzare ultimele apartamente din faza a treia a complexului Gran Via Park, situat în zona Lujerului, vis a vis de mall-ul Plaza România, precum și ultimele unități de la proiectul din zona Aviației, situat lângă sediul Lidl și magazinul Elvila – Aviației Apartments.