Ştiri

Google îşi închide studiourile de producţie a jocurilor

Google schimbă din mers strategia pentru serviciul de streaming Stadia şi renunţă să mai producă intern jocuri originale pentru acesta.

Gigantul american, Google, a anunţat că a decis să închidă divizia internă prin care dezvolta jocuri pentru serviciul de streaming Stadia. Ambele studiouri, din Los Angeles şi Montreal, vor fi închise ca urmare a acestei decizii.

Angajaţii celor două studiouri vor fi repartizaţi în cadrul companiei, însă, cel puţin un nume important va părăsi compania din această cauză – Jade Raymond, un veteran în dezvoltarea jocurilor, care a mai trecut pe la EA şi Ubisoft.

Cât despre motivul închiderii, Google spune că “dezvoltarea jocurilor de calitate este un proces de durată, care necesită investiţii foarte mari”.

Tot în explicaţia oficială se mai spune că nu se vor mai dezvolta intern jocuri originale, dincolo de cele care sunt deja gata, compania urmând să se concentreze pe dezvoltarea tehnologiei necesare unui serviciu de streaming precum Stadia.

De acum înainte, Google se va baza doar pe contracte cu alţi producători de jocuri pentru a creşte numărul titlurilor disponibile în cadrul Stadia, renunţând să mai concureze pe această zonă cu companiile care dezvoltă jocuri.

FOTO: Wikipedia

NewMoney

Recent Posts

Vânzările de locuințe din București au crescut cu 63%, în luna aprilie

Piața imobiliară din București continuă să demonstreze în 2024 o performanță remarcabilă de la o…

17 ore ago

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro,…

18 ore ago

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Liceenii români preferă IT-ul și telecomunicațiile ca principale opțiuni de carieră (62%), iar 61% dintre…

18 ore ago

Primark continuă expansiunea în România și anunță deschiderea primului magazin din Cluj-Napoc

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat că intenționează să deschidă cel de-al patrulea magazin…

19 ore ago

Raport: Producția unor materii prime de bază, precum orez, litiu sau fier, riscă o scădere dramatică până în 2050 din cauza secetei și a caniculei

Producția a nouă materii prime de bază pentru economie și populație - cereale (grâul, orezul…

19 ore ago

Studiu Investimental: 86% dintre investitorii din România investesc pe termen mediu și lung

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță finalizarea celei…

19 ore ago

Acest website folosește cookies