Ştiri

Globalworth construiește două noi clădiri de birouri în nordul Bucureștiului

Dezvoltatorul imobiliar Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România, va demara construcția a două noi clădiri office în nordul Bucureștiului, pe două terenuri a căror achiziție a fost finalizată recent de investitor.

Ambele terenuri se află în zona Gara Herăstrău/Barbu Văcărescu: primul este situat între clădirile Globalworth Plaza și Green Court B, controlate de investitorul imobiliar, iar cel de-al doilea este adiacent complexului de birouri Green Court, deținut de asemenea de companie. În total, acestea vor permite dezvoltarea a aproximativ 40.000 mp de spații comerciale, preponderent birouri. Valoarea totală a ambelor terenuri este de aproximativ 16 milioane de euro.

Primul teren va găzdui clădirea de birouri Globalworth Square, a cărei finalizare este preconizată pentru al doilea semestru al anului 2019.

Cea de-a doua clădire va fi situată în cadrul complexului Green Court si va fi finalizată în cursul anului 2020.

Valoarea de piață a portofoliului Globalworth a ajuns la finalul lunii septembrie la 1.088,6 milioane de euro, în creștere cu 4,1% față de 30 iunie 2017. Creșterea a fost determinată în principal de achiziția clădirii de  birouri Green Court Building C de la suedezii de la Skanska în august 2017 și de investițiile din primul trimestru al anului pentru proprietățile în curs de dezvoltare (birourile Globalworth Campus din Pipera și parcul industrial TAP din Timișoara).

Globalworth a intrat recent pe piața din Polonia prin achiziția pachetului majoritar de acțiuni al unui investitor imobiliar listat la Bursa de Valori din Varșovia, Griffin Premium RE, al cărei portofoliu include clădiri de birouri sau mixte situate în orașe precum Varșovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia și  Katowice.

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies