Ştiri

Ginerele lui Ion Dincă „Teleagă”, omul care a adus IKEA în România, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare

Omul de afaceri Gabriel (Puiu) Popoviciu a fost condamnat la șapte ani de închisoare de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul „Băneasa”. În prima instanţă, Popoviciu fusese condamnat la nouă ani de închisoare cu executare.

Alte două persoane judecate în dosar, Ștefan Diaconescu și Andrei Mihai Bejenariu, au fost condamnați la cinci, respectiv șase ani de închisoare cu executare. Și rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV), Ioan Nicolae Alecu, a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare.

Judecarea dosarului Băneasa a început în 2012 și a vizat aducerea unui teren care aparținea USAMV și se afla în domenul public al statului, ca aport în natură la SC Băneasa Investment SA, companie controlată de Puiu Popoviciu. Toată această acțiune s-a petrecut în perioada 2000 – 2004.

„În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de un dolar/metru pătrat, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de aproximativ 150 euro/metru pătrat”, se arată în raportul procurorilor.

Puiu Popoviciu este considerat unul dintre cei mai bogați români, cu afaceri în sectorul imobiliar, hotelier ori restaurante. El este și cel care a adus IKEA în România, magazinul fiind deschis exact pe terenul pentru care Popoviciu și complicii săi au fost condamnați în dosarul „Băneasa”. Popoviciu mai este cunoscut și pentru discreția pe care o afișează în aparițiile publice.

Totodată, Popoviciu este și ginerele fostului viceprim-ministru comunist Ioan Dincă (zis „Teleagă”), alături de fostul președinte al clubului de fotbal Dinamo, Nicolae Badea. Imediat după Revoluție, Badea și Popoviciu au fondat grupul Computerland, punându-și socrul în funcția de consilier.

 


FOTO: Mediafax

Florel Manu

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies