Ştiri

Gigantul farmaceutic Bayer trebuie să plătească despăgubiri de peste 2 miliarde de dolari unui cuplu din SUA

Acţiunile Bayer au scăzut marţi cu până la 5%, la cel mai redus nivelul din aproape şapte ani, în urma despăgubirilor de 2 miliarde de dolari obţinute de un cuplu din Statele Unite într-o instanţă americană, în care reclamanţii au acuzat că erbicidul Roundup, produs de divizia Monsanto, i-a îmbolnăvit de cancer, transmite Reuters.

Mărimea despăgubirilor stabilită de juriu va fi probabil redusă în baza unei decizii a Curţii Supreme americane, care limitează raportul dintre daunele punitive şi cele compensatorii la 9 la 1.

Acţiunile  au închis în declin cu 2%, la 55,33 de euro pe unitate.

Juriul i-a acordat compensaţii de 18 milioane de dolari şi daune punitive de 1 miliard de dolari lui Alva Pilliod şi compensaţii de 37 de milioane de dolari şi daune punitive de 1 miliard de dolari soţiei sale, Alberta Pilliod.

Potrivit juriului, Roundup a fost conceput greşit, compania nu a informat în privinţa riscurilor cancerigene şi a acţionat cu neglijenţă.

Bayer a anunţat, luni, că verdictul este dezamăgitor şi că va face apel.

Este al treilea verdict consecutiv în defavoarea Bayer în litigiile legate de erbicidul Roundup, produs de divizia Monsanto, companie cumpărată anul trecut pentru 63 de miliarde de dolari.

„Anticipăm că cea mai mare parte a daunelor punitive va fi redusă la apel. Cu toate acestea, nivelul daunelor compensatorii este îngrijorător pentru piaţă,  având în vedere că este peste cel din cazul Hardeman”, potrivit analiştilor băncii JP Morgan. Aceştia s-au referit la daunele compensatorii de 5 milioane de dolari acordate unui reclamant dintr-un caz anterior.

Potrivit JP Morgan, litigiul a redus capitalizarea Bayer cu 5 miliarde de euro, dar că va dura până în 2020 înainte ca alte cazuri şi decizii ale unor curţi de apel să ofere mai multă claritate.

Bayer, care  a inventat aspirina, medicamentul de prevenire a atacurilor vascular cerebrale Xarelto şi pastilele pentru controlul sarcinilor Yasmin, are procese în SUA cu peste 13.400 de reclamanţi legate de erbicidiul Roundup.

Valoarea de piaţă a Bayer a scăzut sub suma plătită pentru Monsanto, după ce capitalizarea s-a redus cu circa 40 de miliarde de euro în urma primului verdict nefavorabil, care a avut loc în august anul trecut.

Pe de altă parte, Bayer a anunţat luni că este posibil ca Monsanto, care este investigată în Franţa pentru crearea unui dosar cu liste de persoane influenţe, cum ar fi jurnalişti şi cercetători, în speranţa influenţării acestora, să fi procedat la fel la nivel european, sugerând o posibilă agravare a cazului.

Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite a anunţat în această lună că substanţa glifosat, care intră în componenţa Roundup, este sigură.

Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului, parte a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a conchis în schimb, în 2015, că glifosatul provoacă probabil cancer.


Foto: AFP/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies