Germania va aloca cel puţin 100 de miliarde euro pentru protecţia mediului

NewMoney 19/09/2019 | 16:41 Ştiri
Germania va aloca cel puţin 100 de miliarde euro pentru protecţia mediului

Guvernul de coaliţie condus de cancelarul Angela Merkel intenţionează să adopte vineri un pachet de măsuri pentru protecţia mediului, cu o valoare de cel puţin 100 de miliarde euro până în 2030, potrivit unui proiect care ar urma să fie discutat joi şi din care AFP a obţinut o copie.

O reuniune la vârf ar urma să înceapă joi după-amiaza în prezenţa Angelei Merkel. Partidele care formează coaliţia guvernamentală trebuie să ajungă la un acord pentru un vast pachet de măsuri. Întâlnirea este preconizată să se întindă până noaptea târziu urmând ca detaliile să fie anunţate vineri.

Germania, cea mai mare economie europeană, urmează să rateze în 2020 obiectivele în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, Berlinul s-a angajat ca până în anul 2030 să îşi reducă emisiile cu 55% comparativ cu nivelul din 1990.

Potrivit unui document intitulat „Programul pentru protecţia climei 2030”, din care AFP a obţinut o copie, coaliţia la putere în Germania preconizează investiţii „de ordinul sutelor de miliarde euro”, adică cel puţin 100 miliarde euro, pentru protecţia mediului până în 2030. Documentul subliniază că „investiţiile suplimentare în măsuri favorabile mediului vor susţine economia şi vor îmbunătăţi atractivitatea economică a Germaniei”.

Concret, Guvernul german ar urma să se pună de acord asupra unui set vast de măsuri destinate reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în energie, construcţii, agricultură, industrie şi transporturi. Printre măsurile vizate se numără promovarea transporturilor publice şi a călătoriilor cu trenul, creşterea preţului călătoriilor cu avionul în Germania şi diverse subvenţii pentru dezvoltarea de automobile electrice sau pentru instalaţii de încălzire ecologice.

Cele două partide care formează coaliţia guvernamentală au opinii împărţite cu privirile la finanţarea acestor măsuri sau a mecanismelor potenţial nepopulare destinate să stimuleze gospodăriile şi companiile să îşi schimbe modul în care se încălzesc sau se deplasează.

Cu toate acestea, cancelarul Angela Merkel, care a catalogat lupta împotriva încălzirii climei drept o „provocare pentru umanitate”, a promis că vor fi adoptate „decizii importante”.

Guvernul de la Berlin îşi va anunţa planul pentru protecţia mediului vineri, în aceeaşi zi în care este programată o mare grevă internaţională din partea tinerilor de la Fridays For Future, o mişcare creată de suedeza Greta Thunberg şi multiple ONG-uri de apărare a mediului.


Sursa: Agerpres

FOTO: Mediafax