Gazele din Rusia sunt încă indispensabile pentru România în sezonul rece

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Exuberanța produsă anul trecut de scă­derea până aproape la dispariție a importurilor de gaze din Federația Rusă a fost înlocuită la începutul lui 2017 de teama că românii vor sta în frig în propriile case. Dar, totuși, câți ro­mâni se încălzesc cu gaze naturale?

Dacă e să ne uităm la statistici, principala sursă de încălzire în Ro­mânia o re­pre­zintă lemnul, nu gazul. Mai puțin de jumătate dintre locuitorii României au în case căldură livrată fie de propriile centrale de apartament, fie de rețele pu­blice de agent termic. Concret, din cele 8,5 mi­li­oane de locuințe, doar 3,7 mili­oa­ne sunt conectate la o rețea de gaze sau dispun de o centrală proprie, iar riscul de a în­gheța în casă este mai acut în orașe decât în mediul rural, unde lemnul e rege.

Din 2014 până la jumătatea lui 2016, importurile de gaze rusești au scăzut până aproape de zero. Alternativa ră­mâne importul din Vest, dar acesta este, de șapte ani, de când a fost construită conducta cu Ungaria, insignifiant.

„În anul 2015 s-au importat din Ungaria 20,1 mili­oane de metri cubi, iar în 2016 importul a fost de 15,4 milioane de metri cubi“, po­trivit Transgaz Mediaș, companie res­pon­sabilă de re­țe­lele na­ționale de tran­sport al gazelor na­turale. Cantități suficiente pentru a acoperi cam o jumătate din consumul național dintr-o zi nu tocmai friguroasă.

UN RĂU NECESAR. Într-o zi normală de iarnă, în România se consumă în jur de 50 de milioane de metri cubi de gaze, dar acest volum poate ajunge și până la 70 de mi­li­oa­ne de metri cubi. De unde vin aceste gaze?

Potrivit Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), 30-33 de milioane de metri cubi provin din producția cu­rentă. Acestor cantități li se adaugă între 25 și 27 de milioane de metri cubi extrași din depozite, însă doar la înce­putul iernii. Pe măsură ce se apro­pie pri­mă­vara, presiunea din insta­lații scade, astfel că volumele extrase din depozite coboară sub 18 milioane de metri cubi pe zi.

Gazele din depozite sunt amestecate, astfel că o parte dintre ele provin și din import, care contribuie într-o zi frigu­roasă cu aproximativ 10 milioane de metri cubi la încălzirea locuințelor. Dacă se depă­șește un anumit prag, importul devine vital.

„Când se înregistrează consumuri ce depășesc un prag de 55-60 de milioane de metri cubi pe zi, devine evidentă ne­ce­sitatea completării surselor interne cu surse din import“, explică reprezentanții  ANRE.

Principalii importatori de gaze din România sunt două companii, E.ON și Engie, ambele parte a unor grupuri energetice din Germania și Franța, țări ale că­ror relații – cel puțin în ce privește ener­gia – cu Federația Rusă sunt dintre cele mai bune. Aceste două companii im­portă gaze direct de la Gazprom, privi­le­giu pe care România nu l-a obținut niciodată.

O FALSĂ PROBLEMĂ? În urmă cu șapte ani se vechicula informația că ar fi posibil un contract direct între Gazprom și Ro­mâ­nia. Evident, nu s-a întâmplat. Și, având în vedere istoricul și prezentul relațiilor româno-rusești, nici nu se va în­tâmpla prea curând. Pe de altă parte, ne­cesarul de import al României este prea mic pentru a justifica un contract direct cu megaputerea energetică de la Est. Fie că vorbim de 1 sau 3 miliarde de metri cubi, pentru Gazprom aceste cantități sunt neglijabile. Importul realizat în anul 2016 a fost de 1,48 miliarde de metri cubi, iar în primele 17 zile din luna ianua­rie a anului curent importul a fost de 196 mili­oane de metri cubi, cu un maxim zilnic de 16,3 milioane de metri cubi, pre­ci­zează Transgaz.

Potrivit Romgaz, unul dintre cei doi prin­cipali producători de gaze din România, majoritatea gazelor înmagazinate pentru iarna 2016-2017 sunt de prove­niență autohtonă. Compania de stat nu a importat deloc în 2016, dar a trebuit să ape­­leze la o cantitate de 75.000 MWh (ex­pri­marea valorii calorice a gaze­lor) din afara țării în luna ianuarie.

„Până în prezent, nu s-a întâmplat nicio­dată să rămânem fără gaze, dar su­biectul este unul de interes în fiecare an atât pentru autorități, cât mai ales pentru mass-media“, spun reprezentanții Romgaz.

Importul devine necesar atunci când afară e prea frig și astfel consumul este mai mare, arată Transgaz. În restul timpului, gazele produse și înmagazinate în România ajung pentru toată lumea. Asta și ca efect al dispariției multor consumatori industriali. Faptul că importurile au fost mai mari începând cu ultimele luni ale anului trecut se explică prin creșterea consumului. Totuși, nu toate gazele din import au mers direct în consum, ci o parte dintre ele au fost înmagazinate, urmând să fie folosite tocmai când este o nevoie mai mare. Dacă nu s-ar fi importat, anul trecut, atunci ar fi fost nevoie de importuri mai mari în ianuarie, dar la pre­țuri crescute.

Iar anul trecut a fost unul foarte bun pentru importuri, pentru că prețul a fost mic. Mai mic chiar decât cel al gazelor produse intern.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Din nou în hruba Marelui urs” color=”juicy_pink” border_width=”2″][vc_column_text]Românilor le-a înghețat bucuria de a nu mai importa gaze de la ruși. Frigul unei ierni normale i-a readus cu picioarele pe pământ.[/vc_column_text][vc_column_text]

• Care criză? Toată lumea sărbătorea anul trecut câștigarea independenței față de importurile de gaze naturale din Federația Rusă. E vorba doar de gaze și petrol, pentru că România nu aduce energie electrică din acest stat. Dar frigul iernii a făcut ca, în primele zile ale acestui an, nevoia de gazele rusești să crească de șase ori, așa că sloganul independenței a fost uitat rapid. Partea cea mai bună a fost că, în această lună de ianuarie, nu a mai fost creată nicio criză a gazelor, așa cum s-a întâmplat în ianuarie 2009. Gazprom a oprit atunci livrările către Europa care treceau prin conductele din Ucraina.
• Promisiuni de investiții. Una dintre problemele României, atunci când crește semnificativ cererea de gaze, este capacitatea de a extrage volume suficiente din depozitele subterane. Deși s-au făcut în ultimii ani investiții în această direcție, încă mai este loc. Cel mai mare proprietar de depozite este producătorul Romgaz Mediaș, controlat de stat, dar de umplerea lor sunt responsabile și unele companii private. Pentru Romgaz, prioritară este dezvoltarea capacității de extracție din depozitele existente, dar și dezvoltarea unora noi.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

FOTO: Guliver / Getty Images