Mărturisesc faptul că am avut intenția de a scrie numai despre două eșecuri ale politicii externe românești: nefericita candidatură a României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și falimentul politicii noastre în Republica Moldova.
Fără îndoială că acestea ne arată o criză profundă a politicii noastre externe, determinată de deprofesionalizarea dispozitivului de reprezentare externă, inclusiv dispariția planificării politice și a previziunii în materie de politică externă, alături de o criză fără precedent a leadershipului politic cu responsabilități în politică externă. Este nevoie de o adevărată revoluție pentru a ieși din acest blocaj și de a reface capacitatea de proiecție externă a țării. Cine să o facă? Răspunsul se află la partidele politice, pentru care politica externă nu a mai fost o prioritate decât în măsura în care servea la imaginea și deci la construcția legitimității interne a liderilor locali. Totodată, trebuie să se pună capăt politizării excesive a instituțiilor din dispozitivul de cooperare externă și acordării de sinecuri în MAE, în Institutul Cultural Român, misiunile diplomației economice.
DOUĂ EVENIMENTE. M-au făcut să nuanțez acest tablou negativ două evenimente la care am luat recent parte. Primul este Forumul Securității la Marea Neagră și în Balcani, organizat la Constanța de New Strategy Center, un think tank ce mi-a revelat faptul că avem capacitatea de reflecție strategică, avem resurse umane cu experiență solidă în politică externă și capabile de a dialoga cu omologi din Statele Unite ale Americii, Franța, Germania și Italia. M-a bucurat atitudinea pozitivă a New Strategy Center, ilustrată de asocierea instituțiilor românești din domeniul afacerilor externe și al securității naționale. Ajuns la cea de-a treia ediție, Forumul Securității la Marea Neagră și în Balcani organizat de New Strategy Center este cea mai importantă platformă de reflecție și dialog în politică externă și securitate din România, evenimentul căutând să fie și o platformă de promovare a investițiilor în industriile strategice din România – militară, energetică, IT&C și bancară. Alegerea Constanței nu ține cont numai de rațiuni geografice, ci și de dorința organizatorilor de a promova punerea în valoare a acestui atu extraordinar al României – portul Constanța, cel mai mare de la Marea Neagră.
Al doilea eveniment care m-a făcut să văd și partea plină a paharului a fost Forumul Economic Franco-Român. Cifrele vorbesc de la sine: schimburile comerciale cu Franța sunt în creștere, depășind la finele anului trecut suma de 9 miliarde de euro. Poveștile reprezentanților companiilor cu capital francez prezente pe piața românească ne arată o parte sănătoasă și dinamică a țării noastre, insuficient mediatizată. Calitatea resurselor umane și capacitatea lor de a inova pe baza noilor tehnologii, inițiativa de a aduce pe plan local și în timp scurt bunele practici de pe alte piețe.
Comunitatea de afaceri franco-română menține România pe harta priorităților politicii europene a Franței, aspect foarte important în perspectiva instituționalizării vitezelor Uniunii Europene.
Desigur, România trebuie să își păstreze atuurile pentru a rămâne competitivă și în primul rând demografia. Fără stabilizarea populației, care înseamnă credința românilor în viitorul țării lor, nu putem spera la un stat capabil să se proiecteze eficient în exterior.
UN SEMNAL. Regretatul academician Mircea Malița îmi spunea că o țară „până nu intră în reparații“ nu poate avea nicio strategie de viitor. Marele diplomat Nicolae Titulescu spunea cu câteva decenii înainte: „Dați-mi o bună politică internă pentru a vă da o bună politică externă“. Prin urmare, politica externă începe în interiorul țării.
Statul român trebuie să protejeze și să favorizeze dezvoltarea segmentelor sănătoase ale societății, iar clasa politică trebuie să înceapă să își facă selecția pe bază de meritocrație. Există o regulă sociologică simplă, verificată de atâtea ori în istorie: poporul urmează elitele. Fără un establishment politic capabil să fie exemplu în societate, cauzele psihologice care provoacă depopularea țării și mențin cultura supraviețuirii, România va rămâne pe mai departe la periferia sistemului internațional, fiindu-i imposibil să iasă din starea de subdezvoltare.
Semnalul dat de alegătorii români pe 26 mai ne arată că oamenii, inclusiv cei din diaspora, încă au speranța că lucrurile se pot schimba în bine. Această energie pozitivă nu trebuie irosită. Perioada istorică în care am intrat, a competiției între puteri, a viziunii preponderent tranzacționale în relațiile internaționale, riscă să lase pe dinafară națiunile fără proiect.
