Furnizorul de carduri de combustibil DKV vede afaceri de 260 de milioane de euro în 2017

Andreea Neferu 23/05/2017 | 16:11 Ştiri
Furnizorul de carduri de combustibil DKV vede afaceri de 260 de milioane de euro în 2017

DKV Euro Service, furnizor independent de carduri de combustibil, a finalizat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 232 de milioane de euro, în creştere cu 19,5% față de anul precedent. În comparaţie cu 2015, baza de clienţi din România a înregistrat o creştere cu 36 de procente.

Prezentă pe piaţa locală de nouă ani, DKV Euro Service s-a dezvoltat constant de atunci. “Pentru anul 2017 DKV se va concentra pe dezvoltarea serviciilor şi a rețelei de parteneri locali pentru a valorifica tendinţa pozitivă a pieţei pe care o observăm. Piaţa din România are un potenţial mare de dezvoltare – sunt peste 36.000 de companii active atât în domeniul transportului de mărfuri, cât şi al celui de persoane. Cota de piaţă spre care ţintim în acest an este de 15% din segmentul de transport internaţional şi o cifră de afaceri de 260 de milioane de euro”, a spus Robert Vass (foto), country manager al DKV Euro Service România.

DKV, companie cu capital german, pune la dispoziţia clienţilor o rețea de staţii de carburanţi şi parteneri de servicii din Europa, cu peste 65.500 de puncte de acceptanță în 42 de țări europene. În România, clienţii DKV pot beneficia de o rețea locală extinsă, de peste 700 de stații (LUKOIL, MOL, OMV / Petrom, Oscar Downstream, Gazprom, Socar, Smart Diesel, Aral etc).

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.