Frica

Un an, 2017, care părea unul de grație – cu creștere economică, cu rezultate pozitive care veneau din urmă, cu o legislație care intra pe un făgaș predictibil – s-a transformat în câteva luni aproape într-un coșmar. Cum s-a ajuns aici? O explicație simplă este aceea că, după alegerile parlamentare, s-a apăsat pe pe­dala populismului. Acum, la sfâr­șitul anului, putem înțelege mai ușor unde s-a greșit. Economia româ­nească, fără schimbări de substanță, a primit un important impuls fiscal. Adică, salarii mai mari, în special în sectorul pu­blic, taxe și impozite scăzute, credite mai multe, în special către populație. Banii s-au dus pe piața internă, dar efectele asupra eco­nomiei au devenit îngrijorătoare. Creșterea consumului s-a completat din import. Deficitul de balanță comercială s-a inflamat și acum se vede în evoluția monedei euro. Dobânzile au crescut, deficitul bugetar a ajuns la limită, iar inflația crește.

Într-un dialog pe care l-am avut la un post de radio cu un veteran al afacerilor, Viorel Cataramă, m-a surprins vehemența cu care acesta vorbea despre faptul că tot anul, cursul de schimb nu a fluctuat liber. Reproșurile erau îndreptate către guvern, care prin presiunea la adresa BNR împiedicase funcționarea pieței libere. Se poate spune că Viorel Cataramă are un interes, în calitate de exportator, dar tema este esențială pentru indus­triașii români care își vând produsele și în afara țării.

Pentru companiile multinaționale, tema este, poate, mai puțin presantă. Fabricile din România sunt integrate într-un lanț de valoare și forța firmei-mamă poate suplini, mă­car pentru o perioadă, tur­bulențele din România. Pentru exportatorii români independenți, însă, presiunea care a venit anul acesta din creșterea salarii­lor și a prețului materii­lor prime a fost mare. Ei nu au pârghiile să renegocieze prețul de livrare la export și se așteptau ca și prețul valutei să urmeze economia.

Stare de fapt. Economia românească nu s-a schimbat în fundamentele ei. Doar simpla relaxare fiscală și salarială nu face o economie mai perfor­mantă. Ba, dimpotrivă, vine un moment când toți acești stimuli aplicați aproape concomitent – salarii, pensii, scăderi de taxe – fac ca inflația, cursul de schimb și deficitele să acționeze ca niște supape de ieșire. De fapt, singurul lucru care s-a în­tâmplat în economie, în ultimii zece ani, a fost ascensiunea semnificativă a industriei de tehnologia infor­ma­țiilor și comunicațiilor care a ajuns să aibă o con­tribuție mai mare decât agricultura în produsul intern brut. Insuficient. În lipsa unor schimbări de structură a economiei, cea mai mare parte a banilor s-a dus către importuri. Problema este că deteriorarea indicatorilor macroeconomici, cu excepția creșterii economice, a născut îndoieli. Atenționările au început să curgă vizavi de economia românească și în esență ele pot fi sintetizate simplu: „creșterea economică este impresionantă, dar nu este sustenabilă“.

Pe picior greșit. Există tot mai mulți analiști care aduc argumente pentru o viitoare schimbare de tendință în economia mondială și în cea națio­nală. Este vorba despre faptul că economia func­ționează ciclic și există multe semne care arată că actualul ciclu de creș­tere se apropie de sfârșit. Sunt date ca exemple piețele din SUA, mai concret piața de capital sau cea imobiliară se află la ma­xi­­me istorice. Nu în­seamnă că mâine va veni o nouă criză. Dar poate însemna o în­cetinire a creșterii sau, în cazul Româ­niei, chiar o recesiune tehnică, după cum se ex­pri­mă Andrei Rădulescu, econo­mistul-șef al Băncii Transilvania. Problema este că o inversare a ten­dinței de creș­tere va găsi România în cea mai proastă situație. Măsurile de relaxare fiscală și deficitele mari nu mai oferă o marjă de manevră pentru luarea unor măsuri adecvate noii situații din economie. România va fi cu spatele la zid. Pentru că într-o economie care crește este înțelept să crești taxele, să nu te grăbești să crești salariile la modul agresiv și să reduci deficitul bu­getar până aproape de zero. Ideal este să ai spațiu fiscal să scazi impozitele și taxele atunci când economia începe să gâfâie. Aceasta înseamnă să aplici o poli­tică economică anticiclică.

În acest context, în rândul antreprenorilor și re­prezentanților mediului de afaceri s-a strecurat frica. Nu îndoiala sau teama, ci de-a dreptul frica. O bună dovadă în acest sens este aceea că managerii companiilor se tem, pur și simplu, să aplice o creș­tere de salariu brut, pentru că le este frică de o schim­bare a legii care ar putea interveni anul viitor și se vor trezi că au de plătit contribuții sociale mult mai mari. În acest sens, managerii companii­lor preferă să ofere bonusuri care să compenseze scăderile de salarii nete decât să aplice metoda „curată“ de creștere a salariilor brute.

Antreprenorii sunt mai responsabili decât guvernul. Ei se gândesc mai mult decât politicienii la cum va arăta anul viitor bugetul de stat. Motivul este simplu: reprezentanții companiilor au învățat lecția crizei și știu că excesele din perioada de creș­tere se decontează în momentul inversării tendinței. Aceasta este și explicația implicării tot mai tranșante a organizațiilor patronale în amen­darea deciziilor economice ale guvernului.

← Close