Evenimentul a trecut neobservat în România. Câteva scurte articole în care numai un cititor experimentat își putea da seama de acest episod, care arată o dată în plus situația dezastruoasă în care se află diplomația noastră.
Acest articol a apărut în numărul 77 (4 – 17 noiembrie 2019) al revistei NewMoney
Este vorba despre știrea potrivit căreia candidatura ambasadorului Cornel Feruță la șefia Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena nu a trecut, majoritatea membrilor boardului preferându-l pe Rafael Grossi, ambasadorul Argentinei la AIEA. Primul anunț al votului final de la Viena a fost făcut pe Twitter de ambasadorul Franței:
„Cu Rafael Grossi obținând o majoritate calificată în Consiliul Guvernatorilor, AIEA a făcut un pas decisiv în alegerea directorului său general“, a scris pe Twitter ambasadorul francez pe lângă instituțiile internaționale cu sediul la Viena, Xavier Sticker. Prin urmare, o țară precum Argentina, care intră la fiecare câțiva ani în incapacitate de plată, a reușit să își susțină cu succes candidatul cu votul a doi cei mai importanți parteneri strategici ai României, Franța și Statele Unite ale Americii.
În plus, candidatura României era una solidă. Ambasadorul Cornel Feruță este unul dintre cei mai apreciați reprezentanți de la AIEA și, după decesul japonezului Yukiya Amano, ocupă funcția de secretar general interimar al organizației. Un asemenea vot este însă politic și nu poate fi decuplat de calitatea dialogului politic bilateral cu Parisul și Washingtonul și de percepția celor doi parteneri strategici cu privire la România.
Efectele greșelilor. Deși este greu de acceptat, nu mai suntem percepuți ca un stat cu o politică externă serioasă. Greșelile de a practica o diplomație fără cultura rezultatelor, de a vorbi pe mai multe voci în politica externă, astfel încât partenerii noștri să nu mai știe care este poziția României, nu întârzie să-și arate efectele.
Nu mai aduc în discuție deprofesionalizarea, politizarea Ministerului de Externe, înscăunarea unor persoane fără anvergură, capabile numai să apară în fotografii, să facă din primirea de ambasadori exerciții de diplomație publică și să citească punctajele direcțiilor de profil.
Ne aflăm, prin urmare, într-o situație fără precedent, care ar fi cerut un examen interinstituțional profund, dezbateri publice și sancțiuni politice. Din păcate, acest lucru se va perpetua, căci nimeni nu are voința politică de a reforma dispozitivul României de reprezentare externă și de a da Ministerului Afacerilor Externe locul pe care îl merită în structura guvernamentală.
Să fim cinstiți și să recunoaștem că politica externă nu mai reprezintă o prioritate pentru societatea românească și, evident, pentru clasa politică decât în măsura în care aceasta reprezintă un instrument de legitimare în fața electoratului sau de recompensă pentru unii apropiați.
Felul în care astăzi ne bâlbâim în desemnarea unui comisar serios, felul în care am tratat candidatura noastră pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, iar ceva mai înainte, modul facil în care am tratat chestiunea ambasadei din Israel sunt alte exemple nefericite în sensul celor spuse mai devreme.
Iluzia importanței. Riscul de a deveni irelevanți va costa grav societatea românească. Pare a nu ne interesa faptul că Uniunea Europeană avansează pe calea instituționalizării vitezelor, că Marea Neagră a devenit un lac închis între Rusia și o Turcie tot mai rebelă față de Occident. Trăim în iluzia importanței noastre geostrategice inconturnabile pentru partenerii noștri din NATO și din UE.
Dar această iluzie este produsul inculturii în afaceri externe și oportunismului unor personaje interesate numai să își îmbogățească CV-ul cu trei-patru luni de ministru, indiferent de costurile pe care le va plăti România. În tot acest timp definitiv pierdut pentru România, vecinii noștri își pun în practică strategii care să le crească profilul regional și care să le compenseze lipsa atuurilor pe care noi le avem, dar nu le valorificăm. Așa cum Imperiul Roman a fost măcinat din interior și de aici i s-a tras prăbușirea, și în cazul nostru inamicul se află înăuntru, nu afară.
Prelungirea crizei legate de Brexit ne oferă un răgaz, pe care sper că îl vom folosi pentru a ne pregăti cât mai bine, înainte ca viitoarea Comisie Europeană să pună pe agenda UE anumite subiecte de mare impact: cadrul financiar multianual, pactul climatic și revizuirea pieței europene de gaz, care ne poate favoriza sau împiedica să devenim un hub energetic regional, acordul post-Brexit cu Marea Britanie, autonomia strategică europeană și reforma UE post-Brexit.
Ar fi de dorit să desemnăm și o candidatură serioasă de comisar, care să nu aibă probleme de socializare în Colegiul Comisarilor. Anii 2020-2024 vor fi fundamentali dacă vrem să evităm marginalizarea durabilă a României și înscrierea pe termen lung la periferia sistemului internațional.
