Frames: Economia României arată precum un castel de nisip

NewMoney 10/07/2019 | 14:01 Ştiri
Frames: Economia României arată precum un castel de nisip

Aproape trei sferturi dintre oamenii de afaceri din România prognozează faptul că avansul PIB se va reduce în a doua parte a anului, la 3,5-4%, comparativ cu estimările Institutului Naţional de Statistică (INS), de 5%, reiese din datele Barometrul privind starea economiei, ediţia iulie 2019, întocmit de Frames și preluat de Agerpres.

Conform rezultatelor, 22% dintre cei chestionaţi văd o creştere economică chiar mai redusă, sub nivelul de 3,5%, în timp ce 6% au indicat un avans al PIB-ului peste nivelul de 4%.

La nivel general, 72% dintre antreprenori estimează o reducere a PIB în intervalul 3,5 – 4%, în al doilea semestru al anului în curs.

Creștere, bazată pe consum

„Economia României, cu o creştere bazată în primul rând pe consum, arată precum un castel de nisip care poate fi spulberat într-o clipă de un singur val sau o adiere de vânt (de criză). Accentuarea inflaţiei, perspectivele deprecierii monedei naţionale şi extinderea blocajului financiar sunt cele mai importante semnale de alarmă trase de oamenii de afaceri (…) Economia a continuat să crească susţinut, cu 5%, conform INS, însă ritmul de creştere se va reduce în a doua parte a anului, estimează 72% dintre oamenii de afaceri, aceştia prognozând avansul PIB-ului în intervalul 3,5-4%, sub estimările autorităţilor de la Bucureşti”, menţionează specialiştii Frames.

Întrebaţi care sunt principalele provocări cu care se confruntă mediul de afaceri în prezent, 57% dintre respondenţi au indicat accentuarea blocajului financiar, 46% au menţionat creşterea inflaţiei, 38% s-au arătat îngrijoraţi de o potenţială evoluţie negativă a cursului de schimb, iar 27% de o nouă creştere a fiscalităţii.

Potrivit Barometrului privind starea economiei, printre celelalte temeri indicate de investitori se află: scăderea comenzilor, reducerea investiţiilor şi adâncirea crizei de pe piaţa muncii.

Euro va ajunge la 4,8 lei

În ceea ce priveşte evoluţia cursului leu-euro, mai mult de jumătate (54%) dintre investitori cred că moneda unică europeană va ajunge spre nivelul de 4,8 lei, în timp ce o treime (33%) dintre cei chestionaţi se aşteaptă ca euro să evolueze în intervalul 4,7 – 4,75 lei, iar 13% văd cursul sub acest nivel.

Chestionaţi în legătură cu sectoarele care vor aduce profit în acest an, cei mai mulţi dintre manageri au indicat comerţul (47%), sectorul IT (35%), agricultura (27%) şi construcţiile (23%).

„Cu bune şi cu rele, consumul rămâne principalul vector de profit în acest an, iar multe dintre investiţii s-au canalizat şi vor continua să se îndrepte spre acest sector. Investiţiile în IT au printre cele mai ridicate rate de profit, iar exemplele de succes prezentate pe larg în ultima vreme, precum apariţia primului unicorn românesc, au atras şi vor continua să atragă interesul investitorilor. Agricultura, în ciuda provocărilor climatice, rămâne în prim-plan după recordurile din anii trecuţi. De succesul campaniei de recoltare din această vară vor depinde, în mare măsură, şi investiţiile pentru 2020. Iar în privinţa sectorului construcţiilor, dincolo de efectele deciziilor fiscale şi de dezbaterea publică privind nivelul preţurilor în imobiliare, acest sector continuă să atragă o cerere susţinută, iar construcţia unei unităţi locative reprezintă, în continuare, o afacere extrem de profitabilă”, se arată în concluziile Barometrului Frames.

Barometrul semestrial privind starea economiei a fost realizat de Frames în perioada 24 – 30 iunie 2019, prin chestionare online, telefonic şi e-mail, pe un eşantion reprezentativ de 450 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.

FOTO: Pixabay.com