Ştiri

Fostul premier britanic Boris Johnson devine prezentator TV

Fostul prim-ministru al Marii Britanii, Boris Johnson, va începe o colaborare cu postul de televiziune GB News. El va fi prezentator, realizator al unor emisiuni și analist, începând cu anul 2024.

„El va crea şi va prezenta o nouă serie care va pune în evidenţă puterea Marii Britanii în întreaga lume, precum şi va prezenta ocazional emisiuni speciale în faţa publicului din Marea Britanie”, se arată într-un comunicat al GB News.

Fostul premier va avea „un rol cheie” în relatarea evenimentelor legate de alegerile din Marea Britanie, dar și din Statele Unite ale Americii de anul viitor.

GB News s-a lansat în 2021 cu un mix de ştiri, opinii şi analize care se aseamănă mai mult cu reţelele americane precum Fox News decât cu alte televiziuni britanice. Autoritatea britanică de supraveghere a audiovizualului a decis că postul a încălcat regulile de imparţialitate în mai multe rânduri, conform News.ro.

Johnson, care a fost principalul lider politic din spatele curentului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, a devenit prim-ministru în 2019 şi a obţinut o largă majoritate la alegerile care au avut loc mai târziu în acel an. Dar a demisionat în 2022 după o serie de scandaluri care l-au costat sprijinul multor parlamentari din Partidul Conservator.

Boris Johnson, care a lucrat ca jurnalist înainte de a intra în politică, a început să scrie editoriale pentru Daily Mail în iunie.
Elena Marinescu

Recent Posts

MAGGI aduce aromele Asiei în bucătăriile românilor (P)

MAGGI lansează un nou portofoliu de produse inspirate de aromele diverse și tentante ale bucătăriei…

14 ore ago

Experții crypto spun că 99Bitcoins ar putea urma drumul Bitcoin în 2024 (P)

În contextul discuțiilor investitorilor despre evoluția standardului emergent al tokenului BRC-20 pe rețeaua Bitcoin, se…

14 ore ago

Bolt Food se lansează într-un nou oraș din România

Bolt lansează și în Brașov serviciul Bolt Food prin intermediul căreia utilizatorii pot comanda mâncare…

14 ore ago

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare…

15 ore ago

Varșovia: Debut fabulos al lui Kirill Shevchenko în fața multiplului campion mondial, Magnus Carlsen

A început Superbet Rapid & Blitz Varșovia, prima etapă a ediției 2024 a Grand Chess…

15 ore ago

Vineri începe campania electorală pentru alegerile din 9 iunie

Biroul Electoral Central informează că vineri începe campania electorală pentru alegerile din data de 9…

15 ore ago

Acest website folosește cookies