Ştiri

Ford investeşte 300 de milioane de dolari pentru a produce un nou vehicul comercial uşor la fabrica din Craiova

Constructorul auto american Ford a anunţat marţi că va investi 300 de milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial uşor în 2023, la uzina sa de la Craiova, inclusiv o versiune complet electrică a acestuia, ce va debuta în 2024.

„Ford a confirmat astăzi că va investi 300 de milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial uşor în 2023, la uzina sa de la Craiova, inclusiv o versiune complet electrică a acestuia, ce va debuta în 2024. Acesta va fi primul vehicul Ford de volum, complet electric, construit în România”, anunţă compania.

Data de începere a producţiei noului vehicul, precum şi detaliile suplimentare despre acesta urmează să fie confirmate aproape de momentul lansării.

În februarie, Ford şi-a luat angajamentul ca întreaga sa gamă de vehicule comerciale din Europa să fie pregătită pentru zero emisii, complet electrică sau plug-in hybrid, până în 2024. Se preconizează că două treimi din vânzările de vehicule comerciale ale Ford vor fi reprezentate de modelele complet electrice sau plug-in hybrid, până în 2030.

„Planul nostru de a construi acest nou vehicul comercial uşor în România reflectă parteneriatele noastre fructuoase şi continue cu furnizorii locali şi comunitatea, precum şi succesul întregii echipe Ford Craiova. Prin introducerea unei versiuni complet electrice din 2024, Craiova va deveni a treia noastră fabrică din Europa unde se produc vehicule complet electrice. Investiţia din Craiova vine în contextul celorlalte investiţii anunţate deja pentru Centrul de Vehicule Electrificate Ford din Köln (Germania) şi pentru uzina Kocaeli a Ford Otosan din Turcia şi trimite un semnal clar în legătură cu promisiunea noastră de a le oferi clienţilor din Europa vehicule comerciale cu zero emisii”, a declarat Stuart Rowley, preşedintele Ford Europa.

De asemenea, noul vehicul comercial uşor va fi echipat cu unele dintre cele mai avansate motoare convenţionale Ford pe benzină, precum şi diesel, produse la uzina de motoare Ford Dagenham din Marea Britanie.

Transmisiile vor fi construite la Ford Halewood Transmissions Limited, tot în Marea Britanie.

Investiția Ford în România – 2 miliarde de dolari

Investiţia totală Ford în operaţiunile sale de producţie din România, incluzând şi investiţia anunţată astăzi, se apropie de 2 miliarde de dolari, de la preluarea fabricii din Craiova, în 2008.

În ultimii ani s-au făcut îmbunătăţiri semnificative la fabrica din Craiova; peste 600 de roboţi au fost instalaţi pentru a îmbunătăţi şi eficientiza procesele de ştanţare, vopsire sau asamblare a caroseriilor şi şasiurilor.

Aproximativ 6.000 de persoane lucrează pe liniile de asamblare de vehicule şi motoare din Craiova.

Primul pas spre un viitor electrificat la fabrica din Craiova a fost făcut în octombrie 2019, odată cu lansarea producţiei modelului Puma mild-hybrid.

Ford este primul producător auto care anunţă producţia unui vehicul complet electric în România. Pe lângă Puma, Ford Craiova construieşte în prezent şi SUV-ul de mici dimensiuni, Ford EcoSport, dar şi mult-premiatul motor EcoBoost de 1.0 litri.

„Această nouă investiţie în viitorul fabricii din Craiova demonstrează, încă o dată, speranţa companiei Ford că guvernul din România va asigura toate îmbunătăţirile cheie promise pentru a sprijini un mediu competitiv de producţie în regiune, inclusiv în ceea ce priveşte infrastructura de transport, care este esenţială”, a mai spus Rowley.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

9 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

9 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

9 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

11 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

11 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

12 ore ago

Acest website folosește cookies