Fondatorul Christian Tour: ”Dacă punem cu toții umărul – mediul politic și noi, antreprenorii din turism și din aviație – cred că vom putea construi un proiect foarte bun pentru turismul românesc”

NewMoney 14/06/2024 | 12:16 Ştiri
Fondatorul Christian Tour: ”Dacă punem cu toții umărul – mediul politic și noi, antreprenorii din turism și din aviație – cred că vom putea construi un proiect foarte bun pentru turismul românesc”

În strategia de dezvoltare a Christian Tour, turismul intern are un rol foarte bine definit. Dar agenția de turism se axează pe mai multe linii de business.

”Avem o divizie nouă de incoming, care gestionează grupuri care vin din Elveția, Germania, Spania. Specific pentru turismul intern, am lansat o aplicație nouă, care integrează peste 6.000 de unități de cazare. Aceasta va fi legată la o secțiune nouă din site, fapt care ne va permite să dezvoltăm și mai mult zona de turism intern, atât din perspectiva navigării și rezervării directe pe internet, atunci când știi unde vrei să ajungi, cât și ca search engine, atunci când cauți o destinație nouă și ai vrea să afli unde poți să te duci, ce poți să faci, ce obiective turistice ai de vizitat. Alegi destinația dintre recomandări și, pe urmă, îți punem la dispoziție cazarea sau programul turistic necesar din România – circuit, activități, experiențe diverse. De la castele și cetăți, la mănăstiri pictate, de la rafting, la călărie sau trasee pentru bicicletă”, a declarat pentru NewMoney Cristian Pandel, CEO și fondator al Christian Tour.

Christian Tour a deschis anul trecut 13 noi agenții în București și în țară, iar pentru 2024, au fost plănuite 15 agenții noi. Investiția într-o agenție nouă variază între 50.000 de euro și 100.000 de euro.

Referindu-se la modul în care a evoluat turismul intern, în ultimul timp, Cristian Pandel a subliniat că ”părțile bune ni le-a dat Dumnezeu”, însă mai avem de lucrat la infrastructură și la cultura turistică locală. ”Vestea bună este că voință există de la toate consiliile județene și în toate comunitățile locale. Dacă punem cu toții umărul – mediul politic și noi, antreprenorii din turism și din aviație – cred că vom putea construi un proiect foarte bun pentru turismul românesc”, a mai declarat antreprenorul.

Membră a Christian Tour Holding, Christian Tour este cea mai mare agenție de turism din România, deținută de frații Cristian și Marius Pandel. Fondată în 1997, agenția deservește anual peste 360.000 de turiști din România, prin platforma sa online și rețeaua de 53 de birouri de vânzare. În 2023, Christian Tour a realizat venituri din vânzări de peste 683 milioane de lei, în creștere cu 62,08% față de anul precedent.