Ştiri

FMI prognozează o încetinire a economiei româneşti şi o inflaţie de peste 10% în 2023

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit semnificativ estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,1% cât estima în toamnă până la 2,4%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de instituţia financiară internaţională, informează Agerpres.ro.

Conform noilor prognoze ale FMI, economia românească va încetini de la un avans de 4,8% în 2022, până la unul 2,4% în 2023, pentru ca anul viitor să accelereze până la 3,7%.

FMI avertizează că inflaţia de bază ar urma să scadă mult mai lent

În ceea ce priveşte inflaţia, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creştere medie anuală de 10,5%, după un avans de 13,8% înregistrat în 2022. Ritmul de creştere a preţurilor va încetini semnificativ abia în 2024, când se va situa la 5,8%.

De asemenea, în ceea ce priveşte deficitul de cont curent al României, FMI se aşteaptă doar la o reducere uşoară de la 9,3% din PIB în 2022, până la 7,9% din PIB în 2023 şi de 7,7% din PIB în 2024.

La nivel global, FMI subliniază că semnalele preliminare de la începutul lui 2023, conform cărora economia mondială va reuşi o aterizare lină prin încetinirea inflaţiei şi menţinerea ritmului de creştere, au dispărut în contextul inflaţiei care a rămas la un nivel ridicat iar recent au avut loc turbulenţe în sectorul financiar. În aceste condiţii, conform cel mai nou raport WEO publicat marţi, FMI şi-a revizuit uşor estimările referitoare la evoluţia economiei mondiale în acest an.

Scenariul de bază al FMI este că după o creştere de 3,4% în 2022, avansul economiei mondiale va încetini la 2,8% în 2023, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât prognoza în ianuarie, urmând a creşte la 3% în 2024.

De asemenea, inflaţia globală ar urma să se reducă de la 8,7% în 2022, până la 7% în 2023, ca urmare a scăderii preţurilor la materiile prime. Cu toate acestea, FMI avertizează că inflaţia de bază (core – n.r.) ar urma să scadă mult mai lent. În plus, revenirea inflaţiei la nivelul ţintă este puţin probabil să se întâmple înainte de 2025, în majoritatea cazurilor.

Fondul Monetar Internaţional subliniază că riscurile la adresa acestor prognoze sunt orientate în jos, în condiţiile în care şansele unui scenariu de tip „aterizare dură” (hard landing n.r.) au crescut semnificativ. Stresul din sectorul financiar ar putea să crească şi să se răspândească, ceea ce ar afecta economia reală prin deteriorarea condiţiilor financiare şi obligând băncile centrale să îşi reconsidere politica monetară. În plus, războiul din Ucraina ar putea să se intensifice şi să conducă la creşteri de preţuri la alimente şi energie.

Guvernatorii băncilor centrale, miniştri de Finanţe şi participanţi din peste 180 de ţări participă, începând de luni, la Washington, la reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

2 zile ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

2 zile ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

2 zile ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

2 zile ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

2 zile ago

Acest website folosește cookies