FMI a revizuit în scădere avansul economiei românești pentru acest an. Pentru anul viitor scăderea se va accentua

NewMoney 09/10/2018 | 10:24 Ştiri
FMI a revizuit în scădere avansul economiei românești pentru acest an. Pentru anul viitor scăderea se va accentua

România nu mai este „tigrul” Europei. Creșterile din economie de anul trecut, influențate de majorarea salariilor și a pensiilor, nu vor mai fi valabile anul acesta și anul viitor, potrivit celui mai recent raport al Fondului Monetar Internațional (FMI).

Fondul Monetar Internaţional şi-a revizuit, în jos, estimările privind evoluţia economiei româneşti, atât în acest an cât şi anul viitor, ca urmare a moderării stimulentelor care au stat la baza creşterii din 2017, arată raportul „World Economic Outlook”, publicat marţi de instituţia financiară internaţională. Dacă în luna aprilie FMI estima că, în 2018, Malta şi România vor înregistra în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5,7% şi, respectiv, 5,1%, în raportul de marţi, FMI şi-a revizuit în jos prognoza, la 4% în 2018, cu 1,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în primăvară, potrivit HotNews.

Nici pentru anul viitor prognoza instituției financiare internaționale nu este una prea optimistă pentru România. Creşterea economică din 2019 este estimată la 3,4%, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât prognoza din aprilie.

„Economia României a înregistrat o creştere robustă de 6,9% în 2017 ca urmare a stimulentelor fiscale şi a cererii externe solide. Creşterea ar urma să încetinească până la 4% în 2018 şi să continue să se diminueze până la 3,4% în 2019, pe măsură ce stimulentele se vor modera”, conform raportului „World Economic Outlook”.

Reprezentanții Fondului prezenți la București au avertizat încă de la începutul lui septembrie că instituția financiară internațională ia în considerare modificarea creșterii economice din România de la 5,1% la 4–4,5%.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările sunt nemodificate, la o creştere medie anuală de 4,7%, dar au fost revizuite în jos pentru 2019, când ritmul de creştere a preţurilor ar urma să se atenueze până la 2,7%, faţă de un avans de 3,1% preconizat în primăvară. Comparativ, în 2017 România a înregistrat o inflaţie medie anuală de 1,3%, mai arată sursa citată.

În schimb, FMI a revizuit uşor în jos estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România, la 3,5% din PIB în 2018 (de la 3,7% din PIB cât estima în aprilie). Pentru anul viitor, instituţia internaţională se aşteaptă ca deficitul de cont curent al României să se reducă până la 3,4% din PIB (faţă de 3,7% din PIB cât preconiza anterior).

În economia României se simte și evoluția economică mondială estimată la o creștere de până la 3,7% în 2018, cu 0,2 puncte procentuale sub estimările din luna aprilie. „ Revizuirea în jos reflectă surprizele care au afectat activitatea la începutul lui 2018 într-o serie de mari economii avansate, efectele negative ale măsurilor comerciale aprobate sau implementate între aprilie şi mijlocul lunii septembrie, precum şi perspective mai slabe pentru o serie de economii emergente importante”, potrivit FMI.

Pe plan local, Comisia Naţională de Prognoză mizează pe o creştere a PIB de 6,1% în 2018, urmată de creşteri de 5,7% în 2019 şi 2020 şi de 5% în 2021.

În schimb, previziunile economice de primăvară ale Comisiei Europeane, estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018 se mențin la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un avans de 3,9%.

 


FOTO: Mediafax