Ştiri

FMI: 50 de miliarde de dolari, nota de plată pentru stingerea pandemiei de COVID-19

Fondul Monetar Internaţional a prezentat vineri la o reuniune internaţională o propunere de 50 de miliarde de dolari pentru încheierea pandemiei de Covid-19, prin vaccinarea a cel puţin 40% din populaţia din toate ţările până la finalul anului şi cel puţin 60% până în primul semestru din 2022.

Acest lucru, susţin oficialii FMI, va injecta în economia globală echivalentul a 9.000 de miliarde de dolari până în 2025, datorită reluării mai rapide a activităţii economice, iar cel mai mult ar urma să beneficieze ţările bogate. Criza a provocat decesul a peste 3,5 milioane de persoane din întreaga lume, iar estimările arată perspective inegale de creştere în 2022, ceea ce reprezintă „riscuri severe pentru lume”, apreciază FMI, potrivit Agerpres.

Summit virtual la Roma

Italia, care deţine preşedinţia G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente), şi Comisia Europeană găzduiesc împreună la Roma un summit virtual dedicat modalităţilor de depăşire a crizei mondiale de sănătate. La acest eveniment directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a afirmat că ar fi util pentru statele bogate să majoreze donaţiile pentru a asigura un final mai rapid al pandemiei.

Economiile avansate – cărora li se cere să contribuie cel mai mult la acest efort – vor vedea probabil cel mai ridicat profit al unei investiţii publice din istoria modernă, obţinând 40% din câştigurile înregistrate ca urmare a creşterii PIB-ului şi venituri fiscale suplimentare de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari”, a declarat oficialul FMI.

De unde s-ar strânge banii

Implementarea planului ar costa aproximativ 50 de miliarde de dolari, din care 35 de miliarde de dolari ar fi granturi de la ţările bogate, donatori privaţi şi multilaterali, iar restul de 15 de miliarde de dolari ar urma să fie finanţaţi de guvernele naţionale folosind finanţarea disponibilă de la băncile multilaterale de dezvoltare, cu dobândă scăzută sau fără dobândă.

Deja statele G20 au recunoscut necesitatea unor granturi de aproximativ 22 de miliarde de dolari pentru rezolvarea crizei. FMI estimează că anul acesta ar putea fi donate aproximativ un miliard de doze de vaccin chiar dacă ţările prioritizează propriile populaţii, iar încă un miliard de doze de vaccin ar trebui să fie produse până la începutul anului viitor, pentru a ţine sub control riscurile.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies