Florin Cîţu va prezenta PNRR miercuri, în Parlament. LISTA reformelor asumate de Guvernul României

Elena Marinescu 25/05/2021 | 21:52 Ştiri
Florin Cîţu va prezenta PNRR miercuri, în Parlament. LISTA reformelor asumate de Guvernul României

Guvernul a anunţat, marţi seară, că premierul Florin Cîţu va prezenta miercuri Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în Parlament şi va participa la dezbaterea documentului. Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată la ora 13.00.

Anterior, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că senatorii şi deputaţii social-democraţi vor intra în grevă parlamentară în situaţia în care, miercuri, în Parlament, prezentarea Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu va fi un punct separat pe ordinea de zi.

În repetate rânduri, premierul Florin Cîţu a afirmat că PNRR nu trebuie să treacă de votul Parlamentului, întrucât este un program asumat de Guvrn, dar a anunţat că documentul va fi prezentat în Parlament, întrucât cuprinde proiecte pentru toţi românii. Documentul trebuie depus la Comisia europeană la finalul acestei luni.

Lista reformelor asumate de România prin PNRR

 

Obiective asumate până în 2024:

– o creștere economică anuală semnificativ mai mare decât cea medie din UE și zona euro, pentru a accelera procesul de convergență
– reducerea deficitelor
– reîncadrarea economiei într-o politică fiscală sustenabilă pe termen mediu și lung
– reducerea costurilor de creditare și îmbunătățirea ratingurilor de țară
– creșterea coeziunii sociale prin reducerea sărăciei
– asigurarea coeziunii teritoriale prin legarea tuturor regiunilor istorice de București și de vestul Europei
– reducerea corupției și a impactului acesteia asupra mediului de afaceri
– îmbunătățirea calității și eficienței administrației publice
– o tranziție corectă către o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon

Obiective politice:

– apropierea de intrarea României în Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM II) și Uniunea bancară
– intrarea în Schengen
– avansarea candidaturii la OECD

Reformele asumate în PNRR:

1. Pensiile. O reformă majoră care asigură echitate pentru cei cu venituri mici, dar și sustenabilitate pe termen mediu și lung pentru sistemul de pensii
2. Politica fiscală. Adoptarea de măsuri pentru creșterea veniturilor, optimizarea cheltuielilor
3. Companiile de stat. Revizuirea reglementărilor pentru a îmbunătăți guvernanța corporativă, monitorizarea eficientă și controlul, cu accent pe performanță și responsabilitate
4. Salarizarea bugetarilor. Revizuirea sistemului pentru a limita viitoare creșteri ale anvelopei salariale
5. Banca Națională de Dezvoltare. Crearea și operaționalizarea băncii
6. Administrația publică. Un nou sistem de intrare în serviciul public și un cadru îmbunătățit de promovare, inclusiv pentru pozițiile de conducere
7. Justiție. Modificarea legilor justiției și întărirea cadrului anti-corupție
8. Decarbonizarea transportului. Introducerea unui nou sistem de taxare a utilizării rețelei publice și promovarea transportului fără emisii de carbon
9. Energie regenerabilă. Reducerea utilizării cărbunelui, susținerea producției de hidrogen și baterii, reforma pieței de enegie
10. Alte reforme sectoriale:

– reforma venitului minim de incluziune
– reducerea tăierilor ilegale de lemn
– creșterea ratei reciclării
– adoptarea unor criterii obiective pentru stabilirea salariului minim
– îmbunătățirea cadrului privind achizițiile publice

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este documentul care prevede modul în care România va cheltui cei 29,2 miliarde de euro veniți de la UE în următorii patru ani sub formă de granturi și împrumuturi pentru relansarea economiei.

Investițiile și reformele din PNRR trebuie să respecte Recomandările Specifice de Țară elaborate de Comisia Europeană, iar investițiile vor contribui în proporție de 37% la obiectivul de schimbări climatice și în proporție de 20% la obiectivul de digitalizare.

După 1 mai, Comisia Europeană realizează evaluarea planurilor trimise de statele membre. Până la finalul lunii iunie, Comisia Europeană discută formal cu statele membre fiecare plan în parte. Ulterior, Comisia va propune Consiliului UE o recomandare de aprobare sau de respingere a planurilor individuale ale țărilor membre UE. Consiliul UE, format din reprezentanții statelor membre, va vota apoi prin majoritate calificată fiecare plan în parte, procesul urmând a se va finaliza cel mai devreme în septembrie 2021, potrivit calendarului propus de Comisia Europeană.

Potrivit g4media.ro, România este unul dintre cei mai mari beneficiari ai acestui mecanism de redresare de la nivelul UE, primind o alocare de granturi nerambursabile și împrumuturi în valoare totală de 29,2 miliarde euro. Banii pot fi obținuți doar dacă proiectele acceptate de Comisia Europeană sunt terminate până la finalul anului 2026. PNRR este gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care a strâns contribuții de la toate ministerele, dar și de la administrația locală.