Ştiri

Florin Cîţu, despre ursul ucis ilegal de un prinţ din Austria: Se pare că nu este cel mai mare urs

Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat miercuri despre Arthur, cel mai mare urs brun din România care a fost ucis ilegal de un prinţ din Austria în luna martie, că se pare că unele informaţii din spaţiul public nu sunt corecte.

„Am avut o discuţie cu domnul ministru. Înţeleg că există o anchetă. Vom vedea care vor fi rezultate. Se pare că nu toate informaţiile sunt corecte din spaţiul public şi nu aş vrea să comentez ceva ce nu este corect, dar se pare că nu este cel mai mare urs, până la urmă. Vom vedea care sunt concluziile anchetei”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Un prinţ din Austria a ucis în luna martie cel mai mare urs brun din România, anunţă organizaţiile de mediu Agent Green şi VGT (Austria), el fundamentându-şi acest gest printr-o derogare oferită de Ministerul român al Mediului pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi făcut pagube într-o localitate din Covasna.

O petiţie online a fost iniţiată către Ministerul Mediului pentru a fi stopată vânătoarea de trofee.

Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat că a fost declanşată o anchetă şi că, probabil, instituţia se va îndrepta către alte organe de cercetare.

„Vrem să vedem în ce condiţii a fost împuşcat exemplarul respectiv”, a declarat Berceanu care a adăugat: „Vrem să nu mai avem niciun astfel de incident”.

El a susţinut că în documente se vorbeşte foarte muşl despre un exemplar de urs şi doar într-un singur loc este menţionată o ursoaică cu pui. El a admis că se poate ajunge la un dosar penal.

NewMoney

Recent Posts

Confidex: Încrederea managerilor români în economie, la cel mai înalt nivel din ultimii patru ani

Încrederea managerilor români în economie a ajuns la 52,5, cea mai mare valoare din ultimii…

10 minute ago

Compania aeriană AnimaWings anunță rute noi pe destinații interne și externe

AnimaWings, compania aeriană deținută integral de frații Cristian și Marius Pandel, anunță începerea operării, din…

32 de minute ago

În luna aprilie numărul tranzacțiilor imobiliare la nivel național a crescut cu aproape 50% vs. anul trecut

În luna aprilie a acestui an, prețurile apartamentelor de vânzare au înregistrat o creștere de…

2 ore ago

IKEA deschide la Constanța primul Studio de Planificare și Comandă din România

IKEA a anunțat astăzi deschiderea primului Studio de Planificare și Comandă din România, situat în…

3 ore ago

Piața mașinilor electrice, între febra reglementărilor și evoluția fără precedent. Cât de influențată este România?

Ritmul schimbărilor înregistrate de sectorul auto este fără precedent, vehiculele moderne devenind tot mai computerizate,…

3 ore ago

NEPI Rockcastle raportează în T1 2024 creșteri de două cifre pentru venitul operațional net și vânzările chiriașilor

NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală…

4 ore ago

Acest website folosește cookies