Ştiri

Florin Cîțu: De la 1 iunie nu revenim total la normalitate. Când renunțăm la mască – VIDEO

Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, după prima ședință a comitetului pentru revenirea la normalitate, că 1 iunie este prima etapă a acestui proces dar că nu se poate realiza fără vaccinarea a cel puțin 35% din populație.

”Astăzi am avut o şedinţă şi astăzi putem să vedem cum vom reveni la normalitate, de aceea avem acest Comitet interministerial care să pregătească prima bornă. Am spus că de la 1 iunie putem să facem acest lucru dacă avem 31% din populaţie vaccinată. A fost o şedinţă în care s-a aprobat regulamentul, în care le-am spus colegilor mei cum trebuie să lucreze, fiecare minister va veni cu o propunere după o consultare cu alte instituţii din subordine. MS şi MAI sunt acolo pentru că toate aceste măsuri trebuie discutate şi filtrate. A fost o întâlnire pe care o aştept de un an de zile, care ne dă speranţă, astăzi începem să ne gândim la revenirea la normalitate. Le-am spus colegilor mei că săptămânal trebuie să se întâlnească, dar pot avea şedinţe extraordinare oricând”, a declarat premierul.

Întrebat în legătură cu afirmaţia preşedintelui, potrivit căreia la 1 iunie vor fi prezentate evaluările pentru posibila relaxare, Cîţu a răspuns: ”Are dreptate preşedintele, am dreptate şi eu. Da, este un plan de măsuri care arată cum vom reveni la normalitate. Nu vom reveni 100%, dar vom arăta un prim pas, când vom avea rată de vaccinare de 30% şi apoi paşii următori. Soluţia este să ne vaccinăm”.

”După ce ne vaccinăm, vom renunţa şi la mască. La 1 iunie e prea devreme. Trebuie să ne gândim la a renunţa la mască după ce avem acea ţintă de 10 milioane de persoane vaccinate”, a afirmat Cîţu, răspunzând unei întrebări.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Producătorul de articole de lux Chanel intră pe piaţa chineză

Renumita companie Chanel intenţionează să deschidă mai multe magazine în China, chiar dacă cumpărătorii chinezi…

o oră ago

Ucraina le cere partenerilor occidentali să intercepteze rachete ruseşti de pe teritoriul NATO

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a lansat marţi un apel către partenerii occidentali să…

3 ore ago

Poluare masivă în Marea Neagră. Substanțe nocive în apa mării, de 60 de ori peste normă

Chiar înaintea începerii sezonului estival, specialiștii sunt în alertă şi prelevează probe de apă din…

3 ore ago

România a avut cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcţii

Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,1%…

5 ore ago

93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin programul IMM Invest

93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest,…

5 ore ago

Proprietăţi de 7 miliarde de euro vor fi oferite la vânzare la Târgul Naţional Imobiliar

Proprietăţi imobiliare în valoare totală de şapte miliarde de euro vor fi scoase la vânzare…

7 ore ago

Acest website folosește cookies