Ştiri

Finanțare de până la 200.000 lei pentru românii din diaspora care deschid o afacere în țară

Românii din diaspora care doresc să revină în ţară şi să investească într-o afacere pot obţine finanţare de până la 200.000 lei prin intermediul programului Start-Up Nation, aflat la cea de-a treia ediţie, potrivit unui comunicat al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului.

„România este acasă! Aici putem clădi împreună un prezent şi un viitor tot mai prosper, atât pentru noi, cât şi pentru copiii noştri. Sunt multe oportunităţi de care puteţi profita. Una dintre ele este programul Start-Up Nation, care are în premieră un pilon dedicat diasporei. Concret, veţi putea accesa o finanţare nerambursabilă de până la 200.000 lei pentru a vă deschide propria afacere în ţară. România vă aşteaptă!”, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Suma maximă, în valoare de 200.000 lei, poate fi obţinută dacă se vor crea prin proiect cel puţin două locuri de muncă full time. Aplicanţii care îşi asumă, în schimb, crearea unui singur loc de muncă, vor putea primi maximum 100.000 lei. Suplimentar, firma beneficiară trebuie să vină cu o cofinanţare în procent de cel puţin 5% din valoarea eligibilă a proiectului.

Pentru a accesa programul, în plus faţă de condiţiile standard impuse de procedură, românii din diaspora trebuie să facă dovada domiciliului sau rezidenţei în străinătate în ultimele 12 până la momentul înscrierii, printr-un permis de şedere/dovadă de stabilire, viză de rezidenţă/de lungă şedere sau certificate de rezidenţă.

Înscrierile se fac exclusiv online, pe platforma granturi.imm.gov.ro, până la 01 septembrie a.c. Persoanele interesate au la dispoziţie şi un manual, care cuprinde paşii necesari pentru aplicarea în cadrul programului.

Bugetul total pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora este de 20.031.000 lei. Obiectivul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), instituţie care gestionează şi implementează programul, este de a finanţa 1.000 de beneficiari. Cei care doresc mai multe informaţii, pot suna la numărul de call-center MAT: 021 90 59.

Andrei Dumitru

Recent Posts

INS: Managerii estimează creşterea preţurilor în construcţii şi în comerţul cu amănuntul

Managerii estimează creştere a activităţii în construcţii şi în comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate…

21 de minute ago

Drumul de acces către cartierul Greenfied, pe masa Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă, iar printre proiectele de pe ordinea de…

25 de minute ago

Sondaj INSCOP: 23,4% dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o ameninţare pentru România

Mai puţin de un sfert dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o…

o oră ago

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

Acest website folosește cookies