Financial Times: Ian Nepomniachtchi are șanse mai mari să devină viitorul campion mondial la șah

NewMoney 06/04/2023 | 10:12 Ştiri
Financial Times: Ian Nepomniachtchi are șanse mai mari să devină viitorul campion mondial la șah

Lupta pentru tilul mondial la șah începe weekend-ul acesta. Viitorul campion, care se va decide la Astana între Ding Liren și Ian Nepomniachtchi, va ajunge la București la începutul lunii mai la Superbet Chess Classic Romania.

Ian Nepomniachtchi (32 de ani) și Ding Liren (30 de ani) încep duminică, 9 aprilie, la Astana (Kazahstan) confruntarea desfășurată pe durata a 14 meciuri. Cei doi mari maeștri, rus și chinez, locurile 2, respectiv 3 mondial, luptă pentru titlul mondial deținut la acest moment de norvegianul Magnus Carlsen, care nu a mai dorit anul acesta să și-l apere. Carlsen a fost încoronat regele șahului mondial în 2013 și de atunci și-a apărat de patru ori cu succes titlul. Ca număr de puncte, rămâne detașat pe locul întâi.

Toți cei trei amintiți vor participa la Grand Chess Tour, unul dintre cele mai puternice turnee internaționale de șah în cinci etape, fondat de Garry Kasparov. Mai exact, Liren și Nepo vor ajunge chiar la București – doar că unul va fi și proaspăt campion mondial -, unde are loc prima etapă a turneului, Superbet chess Classic Romania. Carlsen va participa în doar două din cele cinci etape. În galonata companie se vor afla și patru reprezentanți ai României – Bogdan Deac, Constantin Lupulescu, Kirill Shevchenko și Richard Rapport.

În competiția de la Astana, rusul Nepomniachtchi are un ușor avantaj dat fiind că are experiență la cel mai înalt nivel – a câștigat două turnee ale candidaților. Confruntarea din 2021 cu Carlsen s-a soldat cu o serie de înfrângeri, dar și eșecurile pot fi utile, comentează FT.

Dacă ar fi să ne luăm după forma pe care o avea înainte de pandemie, Ding ar fi favorit, cu un parcurs extrem de solid și constant – 100 de meciuri fără înfrângere în 2017-2018 (un record depășit doar de Carlsen cu 125 de victorii consecutive).

Din cauza lockdown-urilor prelungite în orașul natal Wenzhou, Ding a fost mai ezitant.

Se poate spune că Nepomniachtchi are un ușor avantaj în ceea ce privește pregătirea deschiderilor, element cheie în orice confruntare strânsă. Motoarele de șah, în special popularul Stockfish, sunt acum astăzi un instrument esențial pentru șahiștii de top. De exemplu, pentru confruntarea din 2021 cu Carlsen, Nepomniachtchi a avut acces la supercomputerul Zhores al Institutului de tehnologie Skolkovo din Moscova cu ajutorul căruia a studiat deschideri cu scopul de a-și asigura un avantaj timpuriu pe tablă.

Ding se află în topul șahului din China de mai bine de zece ani, iar de la 22 de ani a intrat în top 10 mondial. Norocul i-a surâs mai ales în 2022, când a ajuns pe locul doi în turneul candidaților pe fondul retragerii lui Carlsen.

Ținând cont de forma și cariera de până acum, rusul Nepomniachtchi are șanse ceva mai mari de a deveni viitorul campion mondial cu un scor de 7.5-5.5, riscă un verdict publicația britanică, adăugând că, indiferent de cine va câștiga la Astana, va avea totuși o problemă de credibilitate. Au avut loc 48 de confruntări pentru titlul mondial de la inaugurarea oficială a Campionatului Mondial de Șah în 1886 și cu două, trei excepții, cel care a deținut titlul și l-a apărat de fiecare dată.

Dacă fondul de premiere al confruntării de la Astana este de 2 milioane de euro (60% fiind adjudecat de câștigător), circuitul Grand Chess Tour are premii de 1,4 milioane de dolari, din care 350.000 de dolari pentru etapele de șah clasic și 175.000 de dolari pentru cele de șah rapid & blitz. În premieră, ediția din 2023 va avea și un fond de premii bonus în valoare de 175.000 de dolari, care vor fi acordate primilor trei clasați la finalul întregii competiții.