Film: „Un bărbat pe nume Otto“, o poveste tristă spusă cu umor

Deși nu este la fel de acid ca varianta suedeză, „Un bărbat pe nume Otto“ condensează la fel de bine destinele, energiile și conexiunile din povestea scrisă de Fredrik Backman. Tom Hanks și Mariana Treviño ne emoționează, ne fac să râdem și ne arată cu ce pot fi umplute golurile unei vieți.

În 2015, suedezul Hannes Holm adapta la marele ecran bestsellerul „Un bărbat pe nume Ove“, de Fredrik Backman, o carte-fenomen care face cronica ultimelor zile din viața unui bătrân nesuferit. Filmul a devenit un succes uriaș în Suedia, clasându-se pe locul al treilea în topul celor mai bune filme din box-office-ul suedez din toate timpurile și fiind nominalizat de două ori la Oscar.

Cum era de așteptat, Hollywoodul a vrut și el varianta sa, așa că un remake după blockbusterul suedez, în regia lui Marc Forster (cunoscut pentru „În căutarea Tărâmului de Nicăieri“ sau „007: Partea lui de consolare“), a fost făcut în 2022 și lansat în cinematografele din România la începutul acestui an.

Cu un buget de 50 de milioane de dolari și 92 de milioane de dolari încasați deja la nivel mondial până în a doua săptămână din februarie, „Un bărbat pe nume Otto“ („A Man Called Otto“) mută povestea lui Otto Anderson din Suedia într-o suburbie din Pittsburgh (Pennsylvania). Păstrează, în schimb, esența personajelor și echilibrul nemaipomenit dintre umor și dramă.

Poveste simplă

Cine s-ar fi gândit că, pentru unele performanțe din 2022, Tom Hanks va fi nominalizat la Zmeura de Aur (premii opuse Oscarului, care îi desemnează pe cei mai slabi actori, scenariști, regizori). Colonelul Tom Parker din „Elvis“ (drama biografică a lui Baz Luhrmann) și Gepetto din „Pinocchio“ (fantasy-ul musical al lui Robert Zemeckis) sunt rolurile pentru care actorul a fost trecut pe lista celor mai slabe interpretări de anul trecut.

Dar Tom Hanks este un actor prea mare ca să conteze în vreun fel astfel de nominalizări, este un icon cultural care

a adus Hollywoodului peste 4,9 miliarde de dolari, fiind declarat al patrulea actor cu cele mai mari încasări din America de Nord. Așadar, trecând peste „Elvis“ și „Pinocchio“ (unde, fie vorba între noi, nu a jucat atât de prost, încât să merite nominalizările la Zmeura de Aur), ajungem la cel mai nou film al său, „Un bărbat pe nume Otto“, unde interpretează rolul unui văduv în vârstă de 63 de ani, hotărât să-și încheie socotelile cu viața.

Povestea e cât se poate de simplă: Otto, care nu mai concepe viața fără soția sa, încearcă de mai multe ori să-și pună capăt zilelor, dar este întrerupt de fiecare dată de vecinii lui mexicani care s-au mutat de curând în cartier: un cuplu fericit cu copii (Marisol, interpretată de Mariana Treviño, o apariție neașteptat de electrizantă, și Tommy, jucat de Manuel García-Rulfo).

Straturile existenței

Deși nu e lipsită de clișee și nici de predictibilitate, povestea bătrânului morocănos are forță dramatică și umor. Varianta hollywoodiană, creată după un scenariu de David Magee („Viața lui Pi“, „Mary Poppins se întoarce“), nu are totuși aciditatea celei suedeze.

Otto e tipul de om în stare să ceară explicații pentru puținii cenți pe care trebuie să-i plătească în plus într-un magazin, care-i amenință pe șoferii ce parchează iresponsabil sau pe locatarii care nu respectă regulile de bază privind depozitarea gunoiului. „Otto este un Grinch modern care nu mai vede bucuria în nimic“ (scrie săptămânalul britanic The Observer) și, deși nu este un personaj de Oscar, e unul de care te atașezi atât de repede, încât îi simți lipsa de fiecare dată când nu-l vezi în fața camerei.

Profund deprimat de moartea soției, forțat să se pensioneze anticipat de compania pentru care lucrează și simțindu-se total lipsit de valoare, Otto și-a pierdut dorința de a trăi. Dar el nu a fost mereu așa, flashbackuri cu un Otto tânăr trăind o poveste de dragoste ca-n povești ne aduc în față un suflet ce strălucea cândva de iubire. (Apropo, tânărul Otto este întruchipat de Truman Hanks, care joacă pentru prima oară în același film cu tatăl său).

Puse în oglindă, momentele din trecut și cele din prezent creează o personalitate scindată de durere și de dor, un om pentru care rațiunea de a trăi a dispărut și pentru care singura comunicare reală sunt monologurile pe care le ține în fața mormântului soției.

Dar viața e mai puternică decât un gând și decât orice plan omenesc, iar regizorul întruchipează energia vieții

prin oameni ca Marisol, care transformă orice clipă în culoare, sau ca adolescentul transgender Malcolm (Mack Bayda), Jimmy cel obsedat de fitness (Cameron Britton), vechiul prieten al lui Otto (Peter Lawson Jones) și soția acestuia, Anita (Juanita Jennings).

Neputința lui Otto de a accepta realitatea, dar și freamătul de zi cu zi al cartierului în care trăiește sunt prinse în imagini care traduc complexitatea vieții și acel ceva tainic, ascuns în straturile existenței, care te face să te bucuri de clipă și să accepți ideea morții.

Conexiuni neașteptate

„Un bărbat pe nume Otto“ e o poveste tristă spusă cu umor, iar Hanks (care „alternează între caricatura morocănoasă și tristețea blândă“) surprinde cu atâta precizie nuanțele dualismului cum numai un actor cu experiență ar putea-o face. Este știut că Hanks – câștigător a două premii Oscar consecutive (pentru „Philadelphia“, în 1993, și pentru „Forrest Gump“, în 1994) – își construiește fiecare rol (dramatic sau comic) cu migală. La fel face cu cel de aici, captând, printr-un firesc incredibil al mimicii și gesturilor, idei despre umanitate, comunitate, familie, iubire și moarte.

Are, într-adevăr, o chimie incredibilă cu actrița mexicană Mariana Treviño, care a apărut, parcă, de nicăieri și care face aici un rol pe care nu-l poți uita ușor. Hanks și Treviño întruchipează fațetele duale ale existenței, antagonismul unor caractere și stări din intersectarea cărora pot rezulta conexiuni și energii neașteptate. Din acest contrast vin dramatismul și comicul filmului.

Poate unora dintre voi vi se va părea un film mediocru, poate alții îl veți găsi puțin cam sentimental. E imposibil însă să nu-i apreciați energia caldă, firescul cu care construiește destine obișnuite, actorii prin care pune în acțiune mecanismele vieții.