„Figuri ascunse”: un film despre viața femeilor de culoare din America anilor ’60

Geniul nu are culoare. Nu cunoaște limite. Și nu se lasă cu niciun chip până nu reușește. Chiar și atunci când întreaga lume îi este potrivnică.

Să vizionezi un film despre viața oamenilor de culoare din anii ’60 e ca și cum ai intra în joc cu toate cărțile la vedere. Știi dinainte că vei avea în fața ochilor un memento al celor mai teribile ne­drep­tăți cu care s-au confruntat acei oameni într-o perioadă în care alții tră­iau la cote maxime ideea de li­ber­tate.

Deși „Hidden Figures“ al regizorului Theodore Melfi nu ocolește această rea­litate, este surprinzător să o descoperi într-­o lumină subtilă, în care granița dintre albi și negri se volatilizează ușor, în locul ei rămânând doar oameni care împart aceleași visuri.

Melfi a luat cartea biografică cu ace­lași nume a scriitoarei Margot Lee Shetterly, despre femei afro-americane care au lucrat ca matematiciene la NASA, și a scris, împreună cu Allison Schroeder, un scenariu inteligent des­pre trei femei care au avut un rol vital în primii ani ai programului spa­țial american, dar des­pre care nu a auzit aproape nimeni: Katherine Johnson, Mary Jackson și Do­rothy Vaug­han (interpretate de Ta­raji P. Henson, Octavia Spencer și Janelle Monae).

În umbră. La NASA domină numeric bărbații. Îmbrăcați cu cămăși albe și pan­taloni negri, ei stau de dimineața până noaptea în spatele ușilor mari, unde rezolvă, calculează, experimen­tează (este începutul anilor ’60, când americanii sunt presați să trimită un om în spațiu după ce rușii reușiseră deja acest lucru). Din puținele femei aflate acolo, câteva matematiciene lu­crează la divizia West Area Compu­ters (Virginia), destinată exclusiv femeilor de culoare, numite și „calculatoare umane“ pentru simplul fapt că rezolvă probleme mate­matice pentru inginerii NASA. Printre ele, se află și Katherine (o minte genială care poate face orice cu numerele), Mary (care viseză să de­vină inginer) și Dorothy (supervizorul neoficial al diviziei). Toate trei își fac impecabil munca, dar avansarea lor pare imposibilă. Deși sunt invocate multe motive, doar unul singur este ade­vărat: sunt femei de culoare.

Drumul lor spre reușită este foarte frumos evocat prin alter­nanța dintre momente de des­cu­ra­jare și mici victorii, perioade de stagnare și cele în care strălucesc. Kathe­ri­ne, care, datorită abilităților sale de a calcula extrem de rapid, este chemată să se alăture grupului operativ condus de Al Harrison (Kevin Costner), nu doar că devine prima femeie de culoare din echi­pă, ci și femeia care a con­tri­buit enorm la succesul unor pro­iecte spa­țiale precum Mercury și Apollo. Mary, matematicia­na care des­coperă un defect la scuturile termice ale unei capsule spațiale expe­rimentale, devine pri­­ma femeie inginer de la NASA după ce absolvă, în urma obținerii unei hotă­râri judecătorești, o anumită școală din Virginia destinată exclusiv albilor. Dorothy ajunge, în cele din urmă, supervisor oficial și este singura care reu­șeș­te să pornească un calculator IBM 7090, proaspăt conceput pentru a pu­tea face calcule spațiale în locul oamenilor.

În lumină. Urmărind evoluția acestor personaje, le descoperi forța și finețea, devotamentul și curajul, le admiri tăria de caracter și încrederea în propriile forțe. Nu există niciun moment pe care ai vrea să-l ștergi din acest film, care a fost nominalizat în acest an la Oscar (pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat, cea mai bună actriță în rol secundar, Octavia Spencer) și care a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună distribuţie la SAG (Screen Actors Guild).

Totul se leagă firesc, nimic nu este exagerat în încercarea de a spune po­vestea unor oameni mari. Scenele de familie – în care cele trei femei, mame a câte doi-trei copii, sunt adorabile dansând, gătind, pălă­vrăgind sau reparând mașina – con­tras­tează cu cele de la NASA, unde cu toții se comportă impecabil, începând cu ținuta și până la munca prestată. Toți, cu excepția lui Al Harrison (rol pe care Kevin Costner l-a regândit și rescris în întregime), care-și permite să strige la subalterni atunci când e ne­mulțumit sau să scoată din pereți plăcuțele pe care sunt scrise mesaje privind accesul omenilor de culoare în anumite spații.

Multe cadre insistă pe chipurile personajelor (din distribuție mai fac parte Kirsten Dunst, Glen Powell, Mahershala Ali și Aldis Hodge), pe expresiile și ticurile lor (Al Harrison mestecând gumă, Katherine aranjându-și ochelarii sau bă­tând din picioare când trebuie să mear­gă la toaletă), pe anumite momente din zi (o ploaie torențială, o amiază scăldată în soare, o înserare albastră), ceea ce îi dă filmului o frumusețe aparte.

Fără prea multă acțiune, fără perso­naje în­ver­­șunate (toate își urmează, cu răb­dare și efort constant, drumul), fără detalii insistente cu privire la tehnologie și spațiu, „Hidden Figures“ te ține conectat printr-un suspans construit gradat, cu fiecare scenă și fiecare re­pli­că, în timp ce umorul fin, scenografia și cos­­tumele (ce reconstituie în detaliu atmosfera anilor ’60) sporesc credi­bili­ta­tea acestei povești. O poveste din care răzbat mesaje despre educație, ega­litate în drepturi, angajament social, luptă de emancipare, curaj și tărie de caracter.

„Noi trăim deja imposibilul“, îi spune, la un moment dat, lui Mary un cerce­tă­tor de la NASA făcând referire la ceea ce urmau să realizeze americanii în spațiu. Imposibilul îl trăiau deja, fără să știe, și aceste femei vizionare, care au deschis un drum pe care nicio femeie de culoare nu a îndrăznit până atunci să pășească și care au contribuit, prin munca lor, la victoria omenirii în spațiu.

De nevisat. Dincolo de rivalități – cea dintre SUA și Rusia care își disputau supremația în ceea ce privește misiunile spațiale (com­­petiția cunoscută cu numele de Space Race) –, dincolo de dis­criminări (nu doar în ceea ce privește culoarea pielii, ci și sexul), dincolo de invidii, de slăbi­ciuni și îndoieli, aceste matematiciene și-au construit destine la care o femeie (mai ales de culoare) nici nu putea visa în acea epocă.

Dincolo de numere, care au fost car­tea lor de vizită spre reușită, aceste trei femei au avut curajul să îndrăznească și să spargă norme demonstrând lumii întregi că de la pământ la stele nu poate fi decât un pas.

FOTO: Cinemagia