Fapt Divers

Fenomen rar: „Super Luna albastră” va fi vizibilă în noaptea de miercuri spre joi

În noaptea de 30 spre 31 august, pe lângă fenomenul de „lună albastră”, va avea loc o „superlună”, adică o lună plină care ajunge la „perigeu”: momentul în care se află cel mai aproape de Pământ. Prin urmare, luna va apărea mai mare şi mai strălucitoare decât de obicei. În timpul acestui fenomen, Luna se află în medie la doar 363.000 de kilometri de Pământ, faţă de o distanţă medie de 384.400 de kilometri. Doar 3% dintre „super-luni” sunt „luni albastre”, potrivit NASA.

Combinaţia acestor două fenomene este extrem de rară, apărând doar la fiecare 10 sau 20 de ani.

NASA preconizează că următoarea „super lună albastră” nu va avea loc până în ianuarie 2037. Pentru a observa cât mai bine fenomenul, este indicat să staţi departe de luminile oraşelor şi de poluare.

Ce înseamnă „luna albastră”

Luna nu va fi albastră. Expresia „lună albastră” se referă la raritatea ei, fiind de fapt o traducere literală a expresiei englezeşti „once in a blue moon”. Este vorba de o lună plină „suplimentară”, care apare atunci când un an are 13 luni pline, faţă de 12 într-un an normal. Aşadar, aceasta va fi a doua lună plină din luna august.

Va avea această „super lună albastră” vreun impact asupra oamenilor? Atracţia gravitaţională a Lunii variază în funcţie de distanţa acesteia. Luna atrage mai puţin Pământul atunci când se află la cea mai mare distanţă de orbita sa, la apogeu, şi atrage mai mult Pământul atunci când se află cel mai aproape de noi, la perigeu, aşa cum se va întâmpla în zilele următoare. O Lună mai apropiată poate provoca valuri oceanice deosebit de mari, dar nu schimbă (aproape) nimic pentru oameni.

Un studiu din 2013, publicat în revista ştiinţifică americană Current Biology, a constatat că luna plină are un impact asupra somnului: „Am constatat că în jurul lunii pline […] somnul profund a scăzut cu 30%. Timpul necesar pentru a adormi a crescut cu 5 minute, iar durata totală a somnului evaluat a fost redusă cu 20 de minute”.

Andrei Dumitru

Recent Posts

ANM dă alerta: Un nou VAL de FRIG peste România! PROGNOZA detaliată

Meteorologii au veşti proaste şi în această săptămână! Frigul pune stăpânire pe România. La munte…

10 ore ago

Florin Piersic, primul mesaj din spital: Sunt viu. Ţineţi-mă aproape

Actorul Florin Piersic a transmis, luni seară, un mesaj în care afirmă că este ”viu”.…

10 ore ago

SCHIMBĂRI în modul de acordare a concediilor medicale. LISTA bolilor pentru care se acordă direct 7 zile de concediu medical

Un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate…

11 ore ago

Ciolacu: Vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, la sfârşitul anului, România va avea una dintre primele…

12 ore ago

BNR, veşti proaste despre evoluția inflației. Prognoze pesimiste pentru 2024

Banca Națională a României (BNR) susține că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se…

12 ore ago

Angajaţii de la Guvern, nemulţumiţi de salarii. Protest spontan la Palatul Victoria

UPDATE: Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă se va impune, va discuta cu salariaţii protestatari…

13 ore ago

Acest website folosește cookies