Femeile din Arabia Saudită vor fi notificate prin SMS în caz de divorţ

NewMoney 07/01/2019 | 15:17 Ştiri
Femeile din Arabia Saudită vor fi notificate prin SMS în caz de divorţ

Tribunalele saudite le vor informa de-acum prin SMS pe femeile al căror statut marital s-a modificat, în cazul unui divorţ, potrivit unei noi legi care a intrat în vigoare în weekend.

Această măsură pare să aibă ca obiectiv să stopeze cazuri considerabil de răspândite prin care soţi pun – în secret – capăt căsătoriei, fără să-şi informeze soţiile, scrie News.ro.

„Femeile (…) vor fi notificate cu privire la orice modificare a statututului lor matrimonial printr-un mesaj text SMS”, a anunţat Ministerul Justiţiei într-un comunicat difuzat de postul al-Ekhbariya şi alte publicaţii locale.

„Femeile din regat vor putea să consulte documente legate de ruperea contractului lor de mariaj pe site-ul ministerului”, precizează ministerul.

Această măsură intră în vigoare în contextul în care puternic prinţ moştenitor Mohammed bin Salman întreprinde reforme economice, sociale şi religioase fără precedent în această ţară petrolieră care le impune femeilor restricţii dintre cele mai dure în lume.

Ea intră totodată în vigoare în contextul în care prinţul este suspectat că a comandat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, în octombrie, un scandal care a pătat imaginea regatului în lume.


Foto: AFP/Mediafax