Ştiri

Federaţia Sanitas anunţă creşterea salariilor cadrelor medicale cu 26%

Federaţia SANITAS a anunţat că Guvernul a aprobat Ordonanţa pentru creşterea salariilor de bază ale angajaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială, majorările fiind în medie de 26,8%.

”Guvernul României a aprobat astăzi, 7 martie a.c., Ordonanţa pentru creşterea salariilor de bază ale angajaţilor din SĂNĂTATE şi ASISTENŢĂ SOCIALĂ. Conform OUG-ului, creşterile salariale sunt în medie de 26,8%, creşteri care se vor adăuga la salariul de bază, în anul 2024. Totodată am corectat o serie de inechităţi pentru funcţiile de conducere, director financiar-contabil, director de îngrijiri, asistent şef de unitate, asistent şef staţie de ambulanţă, asistent şef secţie etc”, a transmis Federaţia SANITAS, într-un comunicat.

Personalul din Asistenţă Socială va avea salarii mai mari cu 20%

Potrivit documentului citat de News.ro, pentru tot personalul din Asistenţă Socială creşterile vor fi de 20%. ”Ne-am respectat astfel angajamentul făcut faţă de membrii noştri de sindicat care au semnat pentru dechiderea Conflictului colectiv de muncă, pentru o creştere salarială de 20 de procente. Ştim că există încă frustrări în cele două sisteme şi le înţelegem, dar în această etapă a trebuit să acceptăm un compromis.

Dacă am putea să oferim 2.5 miliarde RON lunar, am face-o, dar guvernul ne-a dat doar 2.5 miliarde până la finalul anului. I-am împărţit cum am considerat mai bine, fără să avem pretenţia că este perfect, dar sindicatul sunteţi voi, membri noştri, iar fiecare are responsabilitatea să ne tragă la răspundere şi să se implice activ”, au mai transmis sindicaliştii. Aceştia au apreciat deschiderea pentru dialog a premierului Marcel Ciolacu.

De această majorare vor beneficia 235.611 salariați din sistemul public de sănătate, inclusiv din instituții precum Agenția Națională de Transplant (ANT), ANMDMR sau Academia de Științe Medicale.

Solidaritatea sanitară a calculat impactul proiectului de act normativ pentru câteva categorii de salariați din sistemul public de sănătate. Astfel, o infirmieră va câștiga, în plus față de venitul net actual, 259 lei net lunar începând cu 1 martie 2024 și încă 259 lei net de la 1 iunie 2024 (518 lei net în plus în total în acest an).

De asemenea, un medic specialist va câștiga 232 lei net lunar în plus de la 1 martie și încă 232 lei net de la 1 iunie, iar o asistentă medicală debutantă (cu studii postliceale) va câștiga 384 lei net lunar în plus de la 1 martie, la care se adaugă aceeași sumă de la 1 iunie.

Personalul nemedical/TESA va beneficia de o majorare a salariului de bază cu 20% raportat la luna decembrie 2023, acordată tot în două tranșe (1 martie și 1 iunie).

Elena Marinescu

Recent Posts

CPI cere un mandat de arestare pentru Netanyahu

Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat luni că a emis un mandat de arestare pe…

51 de minute ago

La derbyul Rapid – FCSB, fotbaliștii au trecut la roz pentru a susține lupta împotriva cancerului

Duminică, 19 mai, derbyul etapei a debutat pe stadionul din Giulești cu un moment emoționant…

2 ore ago

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE

Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului…

3 ore ago

Noul Chat GPT-4o, semnal important în piață pentru investitori. De ce aceștia nu trebuie să rămână în urmă?

După ce OpenAI a prezentat cel mai recent model al său, Chat GPT-4o, care pare…

4 ore ago

„Litoralul pentru toţi” va avea loc între 31 mai – 20 iunie. Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea programului social “Litoralul pentru toţi”, care se…

4 ore ago

Christian Tour a înregistrat o creștere de peste 60% a veniturilor din vânzări în 2023

Agenția de turism Christian Tour a încheiat anul 2023 cu venituri din vânzări de peste…

4 ore ago

Acest website folosește cookies