Ştiri

Faza a doua a proiectului Estic Park, vândută în proporție de 90%

Green Alley, companie de consultanță și intermediere imobiliară, anunță vânzarea a 90% din faza a doua a proiectului Estic Park, de 125 de apartamente, dezvoltat de Israel Land Development Company pe malul lacului Dobroești, în sectorul 2 al Capitalei.

”Construcția celui de-al doilea bloc a fost finalizată, iar în luna mai începem semnarea contractelor de vânzare – cumpărare”, spune Alina Verdeață, Managing Partner, Green Alley, adăugând ca ponderea cea mai mare în proiect a fost reprezentată de apartamentele de două camere, dar cererea pentru apartamente de trei camere a depășit stocul existent.

Proiectul este adresat segmentului mass-market, apartamentele tranzacționându-se cu o medie de 1.250-1.300 euro/mp + TVA. Cererea a venit cu precădere din partea familiilor tinere pentru care zona era una de interes, atrași fiind de vederea către lac precum și de facilitățile din proiect, adaptate unui stil de viață modern și funcțional: comunitate cu acces controlat, spații verzi, loc de joacă, locuri de parcare, spațiu dedicat animalelor de companie etc.

Dezvoltatorul proiectului, grupul ILDC, are un istoric de peste 100 de ani, fiind cotat la bursa din Tel Aviv din 1953. Grupul are investiții pe segmentele rezidențial, logistic, retail și hoteluri în Israel, Polonia și România. Până în prezent dezvoltatorul a investit peste 30 de milioane de EUR în Estic Park: infrastructură, două blocuri cu 250 de apartamente și facilități.

Compania a fost înființată de Alina Verdeață, fost Managing Partner Coldwell Banker, si oferă servicii integrate de consultanță, marketing & vânzări dezvoltatorilor și investitorilor rezidențiali și integrează divizia de finanțare și de design.

NewMoney

Recent Posts

MAGGI aduce aromele Asiei în bucătăriile românilor (P)

MAGGI lansează un nou portofoliu de produse inspirate de aromele diverse și tentante ale bucătăriei…

10 ore ago

Experții crypto spun că 99Bitcoins ar putea urma drumul Bitcoin în 2024 (P)

În contextul discuțiilor investitorilor despre evoluția standardului emergent al tokenului BRC-20 pe rețeaua Bitcoin, se…

10 ore ago

Bolt Food se lansează într-un nou oraș din România

Bolt lansează și în Brașov serviciul Bolt Food prin intermediul căreia utilizatorii pot comanda mâncare…

10 ore ago

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare…

11 ore ago

Varșovia: Debut fabulos al lui Kirill Shevchenko în fața multiplului campion mondial, Magnus Carlsen

A început Superbet Rapid & Blitz Varșovia, prima etapă a ediției 2024 a Grand Chess…

11 ore ago

Vineri începe campania electorală pentru alegerile din 9 iunie

Biroul Electoral Central informează că vineri începe campania electorală pentru alegerile din data de 9…

11 ore ago

Acest website folosește cookies