Ştiri

Falimentul Thomas Cook: Cele 555 de agenţii vor fi cumpărate de o companie rivală

Toate cele 555 de agenţiei de turism Thomas Cook, intrată în faliment în luna septembrie, vor putea fi cumpărate de agenţia independentă de turism Hays Travel.

Această achiziţie ar putea salva 2.500 de locuri de muncă, potrivit BBC. Hays, cu sediul în oraşul britanic Sunderland, ar avea în plan redeschiderea rapidă agenţiilor, sub propriul brand.

600 de angajați Thomas Cook, deja salvați

Hays a oferit deja locuri de muncă pentru 600 dintre angajaţii Thomas Cook şi are în plan să mai facă angajări, pe fondul unei extinderi rapide. Această achiziţie este una foarte importantă pentru Hays, în contextul în care agenţia are, în prezent, circa 190 de unităţi în Marea Britanie.

Agenţia are circa 1900 de angajaţi, iar anul trecut a înregistrat vânzări de 379 milioane lire sterline (422 milioane euro) şi un profit de 10 milioane lire sterline (11,1 milioane euro).

Aproximativ 600.000 de turişti au rămas blocaţi, la finalul lunii septembrie, în urma falimentului Thomas Cook, cel mai vechi operator de călătorii din lume, care a dus la declanşarea celei mai mari operaţiuni de repatriere pe timp de pace din istoria Marii Britanii.

Unii analişti au atras atenţia că Thomas Cook a avut dificultăţi de adaptare la schimbările pieţei, parţial din cauza unor datorii de 2,1 miliarde de dolari, acumulate printr-o serie de tranzacţii nereuşite.

Compania a fost nevoită să vândă trei milioane de vacanţe pe an numai pentru a acoperi plata dobânzilor.


Sursa: News.ro

FOTO: Pixabay

NewMoney

Recent Posts

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

o oră ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

2 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

2 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

3 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

3 ore ago

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

2 zile ago

Acest website folosește cookies