Ştiri

Experţii de la Pfizer estimează când se va încheia pandemia de COVID-19

Experţii companiei Pfizer, care a dezvoltat unul dintre cele mai folosite vaccinuri  împotriva noului coronavirus, se așteaptă ca pandemia de COVID-19 să devină endemică până în anul 2024.

Nanette Cocero, președintele global al companiei americane, a oferit explicația într-o conferință de presă cu investitorii. „Credem că virusul COVID-19 va trece la o stare endemică, potențial până în 2024″, a declarat Nanette Cocero, potrivit CNBC.

Mikael Dolsten, directorul științific de la Pfizer, a explicat care sunt condițiile pentru încheierea pandemiei. „Când și cum anume se va întâmpla acest lucru va depinde de evoluția bolii, de eficiența cu care societatea implementează vaccinurile sau tratamentele și de distribuția echitabilă, în locurile unde ratele de vaccinare sunt scăzute. Apariția unor noi variante ar putea avea, de asemenea, un impact asupra modului în care pandemia continuă să se desfășoare”, a declarat Dolsten. Acesta a precizat că unele regiuni vor trece la un model endemic.

Oamenii de știință vor confirma endemia în momentul în care virusul se va manifesta mai degrabă la nivel local decât global, deci vor exista epidemii regionale, precum cea de gripă.

Opinia lui Bill Gates despre pandemia de COVID-19

Luna aceasta, Bill Gates, fondatorul Microsoft, a declarat că se așteaptă ca faza critică a pandemiei de COVID-19 să se încheie în anul 2022. „Ar putea fi o prostie să facem o altă predicție, dar cred că faza acută a pandemiei se va încheia în 2022”, a opinat Bill Gates, pe blogul său.

În plus, celebrul om de afaceri a vorbit și despre medicamente și focarele locale. „Comunitățile se vor confrunta în continuare cu focare ocazionale, dar vor fi disponibile noi medicamente care ar putea avea grijă de formele ușoare, iar spitalele se vor putea ocupa de restul”, a mai transmis Gates.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies