Ştiri

Exodul venezuelenilor: Aproape 10% din populația țării a emigrat de la începutul crizei

Aproximativ 3,4 milioane de venezueleni au fugit din ţară de la începutul crizei politice şi economice, iar valul plecărilor nu se domoleşte, a anunţat vineri Organizația Națiunilor Unite, scrie News.ro. În 2017, Venezuela avea 31,97 milioane de locuitori, potivit datelor ONU.

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM) precizează într-un comunicat că, din acest total, aproximativ 2,7 milioane de venezueleni s-au refugiat în ţări vecine precum Columbia şi Peru, iar restul au găsit o ţară care să-i primească în afara Americii Latine.

În medie, în 2018, aproximativ 5.000 de persoane au părăsit Venezuela zilnic.

Pe baza acestor cifre, ONU declara în decembrie că se aşteaptă ca numărul persoanelor care au fugit din ţară să atingă 5,3 milioane la sfârşitul acestui an.

Columbia găzduieşte 1,1 milioane de refugiaţi şi migranţi venezueleni, urmată de Peru cu 506.000 de persoane, Chile cu 288.000, Ecuador cu 221.00, Argetina cu 130.000 şi Brazilia cu 96.000.

„Ţările din regiune au dat dovadă de o solidaritate extraordinară faţă de refugiaţi şi migranţi din Venezuela (…). Însă aceste date subliniază constrângerile care apasă asupra comunităţilor gazdă şi nevoile permanente de susţinere de către comunitatea internaţională”, a declarat Eduardo Stein, reprezentantul special UNHCR şi OIM pentru refugiaţi şi migranţi din Venezuela.

Exodul venezuelenilor care fug din calea acestei situaţii economice este considerat de ONU drept cea mai masivă deplasare de persoane din istoria recentă a Americii Latine.

Venezuela deţine cele mai mari rezerve de petrol din lume, însă este asfixiată de o profundă ctiză economică şi este vizată de sancţiuni financiare impuse de către Statele Unite.


Foto: Captura/CBS

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

3 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

3 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

3 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies