Europa e în război, iar NATO are dificul­tăți în a-și schimba șeful. Cine va fi următorul secretar general

Europa e în război, iar NATO are dificul­tăți în a-și schimba șeful. Poziția a devenit brusc extrem de sensibilă politic și de vizibilă, iar printre numele vehiculate a ajuns chiar Ursula von der Leyen, preșe­dinta Comisiei Europene.

NATO are de la începutul lunii 31 de state membre, dar e în pană de idei viabile despre cine să preia la toamnă funcția de se­cretar general după plecarea lui Jens Stoltenberg. În ultima perioadă s-au înmulțit zvonurile privind o eventuală trecere a Ur­sulei von der Leyen de la președinția Comisiei Europene la șefia Alianței.

Ar avea sens, rațional, cred cei de la Politico în analiza lor. Are o bună relație de lucru cu Statele Unite ale Americii, este fost ministru al apărării, iar ca șefă a exe­cu­tivului european are experiența cola­bo­rării cu majoritatea prim-miniștrilor din statele NATO. Plus că, dacă ar fi aleasă, ar fi prima femeie care ajunge să conducă Alianța.

Discuțiile s-au intensificat în ultimele săp­tămâni, mai ales că toată lumea este cu ochii pe actualul secretar general al Alian­ței, Jens Stoltenberg, care-și pregătește exitul (deja amânat) în septembrie.

Cu toate acestea, surse din interiorul Alianței și din cel al Comisiei Europene sus­țin că discuțiile sunt mai curând do­rințe decât indicii clare privind un astfel de schimb de poziții. Nu există niciun semnal concret că Ursula von der Leyen ar fi inte­re­sată de șefia Alianței, iar cei de la Bru­xelles nu se așteaptă ca ea să plece înainte de a-și termina mandatul (2024).

Alte zvonuri, din alte surse, vehicu­lează numele premierului Olandei, Mark Rutte, un lider cu vechime care bifează toate că­su­țele, dar care insistă că nu-și dorește să con­ducă NATO. Acest val de speculații arată cât de mult s-a schimbat Alianța ca ur­mare a războiului din Ucraina – toate reflectoarele sunt pe NATO, pe cine va fi noul se­cretar general, iar contextul răz­bo­iului face ca funcția respectivă să fie mult mai sensibilă politic și mai vizibilă decât în trecut.

Și aliații sunt brusc mai precauți cu privire la persoana care va vorbi în numele lor. Pe scurt, discuțiile din acest moment par să fie mai curând în jurul candidaților ideali – se testează mai degrabă idei. Deo­cam­dată, nu s-a trecut la o negociere con­cretă. „Cu cât avem mai multe nume, cu atât mai clar e că, de fapt, nu avem un candidat“, spune un înalt diplomat european, sub rezerva ano­nimatului. „Sunt multe zvo­­nuri și bârfe de culise, nimic clar în această etapă“, a comentat altul.

Profil ideal

Viitorul șef al Alianței trebuie să fie un european care poate lucra strâns cu Casa Albă, indiferent de locatarul acesteia. Și, evident, asta nu este totul. Viito­rul secretar general trebuie să fie un sus­ți­nător al Ucrainei, dar nu la modul ra­dical, încât să sperie statele care se tem să nu pro­voace Rusia. Cel ales trebuie să aibă anvergură – preferabil, să fi fost șef de stat sau de guvern – și să poată obține sprijinul unanim a 31 de lideri și, cel mai important, susținerea Statelor Unite. Lista nu este prea lungă.

Von der Le­yen se află pe această listă, dar sunt câteva obstacole în cazul unei can­didaturi oficiale. Primul este timingul. Dacă Stoltenberg pleacă în toamnă, succe­soarea lui ar ocupa de facto postul cu un an înainte să termine mandatul de preșe­dintă a Comisiei Europene – final de 2024. Și nu este exclus să-și dorească un al doilea mandat de cinci ani.

Se întețesc și speculațiile potrivit cărora actualului șef al NATO s-ar putea să i se ceară să mai rămână în funcție o perioadă, pentru a-i permite Ursulei von der Leyen să poată candida ulterior fără probleme.

„Dacă lui Stoltenberg i se prelungește mandatul până vara viitoare, candidatura Ursulei von der Leyen devine logică“, a mai comentat un diplomat european.

Într-un re­cent interviu pentru Politico, Stoltenberg nu dădea semne că ar agrea scenariul acesta, dorind să plece (cu cei opt ani la con­ducerea Alianței, a devenit al doilea cel mai longeviv secretar general în cele șapte decenii de existență a blocului mi­litar). „Planul meu este să revin acasă, în Nor­vegia. Am stat destul de mult în această funcție“, a declarat Stoltenberg.

Poziții amestecate

Părerile sunt amestecate și în Alianță, în special în cazul mem­brilor din afara Uniunii Europene care ar prefera o tranșare mai rapidă a problemei, pentru a evita o suprapunere cu ale­ge­rile naționale cu care se vor confrunta în 2024.

Teama este, crede un diplomat eu­ro­pean, că NATO devine un soi de premiu de consolare în politica europeană, liderii na­ționali tocmin­du-se cine să conducă prin­cipalele insti­tuții europene.

O provocare pentru Ursula von der Leyen ar fi istoricul Germaniei cu privire la bugetul de apărare și propria prestație ca fost ministru german al apărării. În urmă cu zece ani, țările NATO s-au angajat să ajungă până în 2024 la o alocare de 2% din produsul intern brut pentru cheltuielile cu apărarea. Germania însă, deși este cea mai mare economie a Uniunii Europene, nu va atinge prea curând acest angajament, în pofida alocării de 100 de miliarde de euro anul trecut pentru modernizarea armatei. Iar unii observatori spun că Ursula von der Leyen este într-o oarecare măsură respon­sabilă pentru această situație.

Mai mult, din perspectiva Germaniei, men­ținerea Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene este o prioritate mai mare decât NATO – președinta Co­misiei Europene este indiscutabil mai puternică în UE decât șeful NATO, deciziile sale influențând aproape toate aspectele vieții de zi cu zi. Cum era de așteptat, CE a ales să nu comenteze niciun scenariu spe­culativ.

Cine ar mai fi pe listă?

Premierul Olandei, Mark Rutte, cu o experiență de zece ani deja în fruntea executivului, a ne­gat speculațiile privind o posibilă candida­tură, declarându-le jurnaliștilor că vrea să părăsească politica și să facă „ceva complet diferit“. De atunci a rămas la aceeași poziție, scrie Politico.

Au mai fost vehiculate numele unor posibili candidați – premierul estonian, Kaja Kallas, premierul Spaniei, Pedro Sánchez, și, destul de anemic, ministrul bri­tanic al apărării, Ben Wallace, vicepremierul Canadei, Chrystia Freeland, preșe­din­tele Româ­niei, Klaus Iohannis, și cel al Slovaciei, Zu­zana Cˇaputová. Dar, în ciuda zvo­nurilor, oficialii admit că multe dintre aceste nume nu sunt fezabile politic la acest moment.

Kallas, de exemplu, este considerată o radicală. Invers, alte state membre, precum Canada sau cele din sudul Europei, au rămas în urmă cu investițiile în apărare. Cel mai eligibil profil de candidat va proveni cel mai probabil din nordul sau din vestul Europei.

Chiar dacă este neclar acum un nume, oficialii au presiunea unui deadline – summitul NATO din iulie. „Moment la care fie va fi anunțat un nou secretar general, fie man­datul lui Jens Stoltenberg va fi prelungit“, a mai spus unul dintre diplomații europeni cu care a discutat Politico.

NATO, în creștere

Războiul din Ucraina a creat premise pentru extinderea Alianței. Aderarea Finlandei ar putea fi urmată de cea a Suediei.

• NUMĂRUL 31. ­­Finlanda a devenit pe 4 aprilie cel de-al 31-lea membru al Alianței, obținând cea mai rapidă aderare din istorie. Granița Rusia-NATO s-a dublat practic odată cu aderarea Finlandei, care are cea mai lungă frontieră europeană cu Federația Rusă – 1.300 de kilometri.
• NUMĂRUL 32. ­­Intrarea Finlandei în NATO coincide cu împlinirea a 74 de ani de la semnarea documentului fondator al Alianței (Tratatul de la Washington, 4 aprilie 1949). Turcia blochează în continuare admiterea Suediei, care a depus și ea cerere de admi­tere în NATO, după 200 de ani în care a evitat orice alianță.

Acest articol a apărut în numărul 162 al revistei NewMoney

FOTO: Getty