Escrocherie de milioane. Un fals agent CIA a înşelat zeci de companii

Elena Marinescu 11/06/2020 | 22:14 Fapt Divers
Escrocherie de milioane. Un fals agent CIA a înşelat zeci de companii

Un fost purtător de cuvânt al DEA (Drug Enforcement Agency) a pledat vinovat la acuzaţia că s-a dat drept agent al CIA sub acoperire pentru a înşela zeci de companii cu peste 4,4 milioane de dolari, a anunţat joi Departamentul Justiţiei din SUA.

Garrison Kenneth Courtney, de 44 de ani, a conceput o schemă elaborată spunându-le reprezentanţilor companiilor că face parte dintr-un program foarte secret al CIA şi pretinzând ca aceste firme să-l angajeze şi să-l plătească pentru a crea o „acoperire comercială”.

Potrivit Agerpres, el le-a spus companiilor că în schimb vor putea primi contracte guvernamentale. Courtney a păcălit oficiali guvernamentali reali să participe la escrocherie şi s-a folosit de ei, fără ca aceştia să-şi dea seama că totul era fals, pentru a-şi face o imagine de om cu conexiuni pe lângă companii, a mai precizat Departamentul Justiţiei.