Ştiri

Episcopii americani romano-catolici vor discuta dacă permit unor politicieni, inclusiv președintelui Joe Biden, să primească împărtăşanie

Episcopii americani romano-catolici vor discuta săptămâna aceasta dacă politicienii, inclusiv preşedintele Joe Biden, ar trebui să primească împărtăşanie în contextul în care susţin avortul şi drepturile LGBTQ, o dezbatere care a divizat clerul şi a dezvăluit rupturi culturale interne, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Biden, al doilea catolic care a ocupat funcţia de preşedinte al SUA, un democrat, i-a alarmat pe unii lideri ai Bisericii cu faptul că sprijină drepturile de căsătorie între persoane de acelaşi sex şi avortul, opinii despre care, spun ei, sunt în neconcordanţă cu învăţăturile bisericeşti.

La întâlnirea lor anuală virtuală de miercuri până vineri, Conferinţa Episcopilor Catolici va decide dacă va cere Comisiei pentru doctrină să elaboreze un document didactic pe tema comuniunii, un sacrament central pentru credinţa romano-catolică.

Dacă la conferinţă se decide ca această Comisie să pună în funcţiune documentul, ar însemna o mustrare simbolică pentru cei care susţin opinii contrare învăţăturii bisericenţti, inclusiv pentru Biden şi alţi catolici care susţin căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi dreptul de a avorta.

Purtătorul de cuvânt de la Casa Albă a refuzat să comenteze.

În 2004, conferinţa a publicat o declaraţie în care se precizează că episcopii individuali ar putea decide dacă refuză comuniunea politicienilor catolici care susţin dreptul de a avorta.

Conform Catehismului Bisericii Catolice, întreruperea intenţionată a sarcinii de către o femeie este „grav contrară legii morale” şi că dragostea conjugală ar trebui împărtăşită între bărbaţi şi femei, nu între oameni de acelaşi sex.

Biden, fost vicepreşedinte şi senator al SUA, a devenit un avocat ferm al drepturilor LGBTQ în ultimii zece ani. Din ianuarie, a anulat restricţiile federale privind pastilele pentru avort pentru a le face mai accesibile şi a propus un proiect de buget care, pentru prima oară în 45 de ani, nu interzice finanţarea avorturilor din fonduri federale în 2022.

NewMoney

Recent Posts

Ciolacu: România se dezvoltă economic. Salariul mediu a depăşit 1.000 de euro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că guvernanții au reușit să dezvolte România printr-o viziune bazată…

10 ore ago

Comisia Europeană estimează o creștere a PIB în 2024 de 1% în UE

Conform previziunilor din primăvară ale Comisiei Europene, creșterea PIB-ului în 2024 ar urma să fie de 1,0…

11 ore ago

Salina Praid îşi sistează temporar activitatea

Salina Praid îşi sistează temporar activitatea, atât de extracţie, cât şi de vizitare, după apariţia…

11 ore ago

România Atractivă, o nouă platformă de promovare a turismului cultural

Turiştii români şi străini pot descoperi, începând de miercuri, noi destinaţii de călătorie în ţara…

12 ore ago

Premierul slovac Robert Fico, victima unei tentative de asasinat (VIDEO)

UPDATE 18.17. Potrivit canalului Joj TV, Robert Fico a fost împușcat de un bărbat de 71…

12 ore ago

RAD ART FAIR 2024 se deschide pe 16 mai la Hotel CARO – Parteneriat

RAD ART FAIR, cel mai important eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România se…

13 ore ago

Acest website folosește cookies