Emmanuel Macron a împlinit un an la Palatul Elysée, o bună ocazie de a face un prim bilanț al politicii sale externe. Aceasta are la bază principiul continuității cu punct de plecare nu numai de la De Gaulle, ci de la Francisc I-ul, cel care a pus bazele diplomației moderne franceze.
Dacă fiecare președinte al Franței s-a dorit continuatorul acestei tradiții, aidoma unui reflex dobândit produs de însăși statura Franței, la Emmanuel Macron este vorba de un reflex conștientizat. Tradiția are un contur mult mai accentuat decât la predecesorii săi: Vladimir Putin este primit la Versailles, conferința internațională a limbii franceze este organizată la castelul Villers-Cotterêts – locul unde Francisc I a semnat ordonanța prin care toate actele regatului să fie redactate în franceză, participă la conferința episcopilor catolici unde are curajul să asume moștenirea creștină a Franței. Primul său discurs, imediat după anunțarea rezultatului alegerilor prezidențiale îl ține în fața Piramidei de la Luvru, simbol al unei permanențe care transcede cea de-a V-a Republică.
O paralelă. O altă trăsătură a politicii externe a lui Macron este adaptabilitatea într-o lume în schimbare, o politică externă pragmatică, dezideologizată, izvorâtă și din parcursul său din lumea financiară. Coordonatele politicii franceze rămân aceleași: una europeană și alta globală, de unde și insistența menținerii suveranității statelor UE, solidaritatea comunitară fiind definită drept suveranitate complementară. Problema este menținerea echilibrului între cele două, iar aici Macron poate fi obligat de context să favorizeze coordonata globală în detrimentul celei europene. Dacă mi se permite o paralelă, înfrângerea din 1870-1871, a împins Franța să se orienteze spre alte zări, extraeuropene și să pună punct politicii europene ambițioase a lui Napoleon al III-lea.
Revenind la timpurile noastre, Emmanuel Macron a dat un semnal clar prin schimbarea numelui ministerului de resort în Minister al Europei și al Afacerilor Externe, numind în posturi-cheie atât demnitari, cât și înalți funcționari care vorbesc germana și cunosc bine marele vecin de la Est. Situația fragilă a cancelarului Angela Merkel și reticența multor susținători ai acesteia față de proiectele sale de reformă a UE îl pot determina pe președintele francez să caute rezultate pe alte scene decât cea europeană.
Metoda pragmatică a echilibrului puterilor poate deveni trăsătura politicii europene franceze, iar acest lucru ar însemna că acordurile bilaterale și alianțele vor modela arhitectura comunitară. Echilibrele de putere în UE ar însemna că tot ceea ce va conta va fi ponderea fiecărei țări și capacitatea de negociere, o arhitectură europeană a geometriilor variabile, o perioadă de solidaritate limitată.
Un moment favorabil. Contextul european și redimensionarea intereselor americane avantajează dimensiunea globală a politicii externe întruchipată de Emmanuel Macron. Cu un guvern la Berlin fragilizat politic, cu Londra ocupată cu Brexitul, Franța devine interlocutorul privilegiat al marilor actori internaționali și regionali – Statele Unite ale Americii, China, Rusia, dar și India, Canada și Australia. Franța are ocazia de a deveni primul secund al SUA în tabăra occidentală. Acest lucru este bine înțeles de Macron care a făcut o prioritate din modernizarea capacității militare franceze. Parteneriatele cu Vietnam, Malaysia, India, Australia și Indonezia se înscriu în aceeași linie, de contrapondere alături de SUA a influenței Chinei în Asia-Pacific.
Emmanuel Macron caută să securizeze și domeniile tradiționale ale influenței franceze – francofonia, spațiul postimperial din Africa sau Liban –, dar nu în maniera defensivă a predecesorilor săi, ci pragmatic, conștient de ponderea memoriei nu întotdeauna pozitivă, dar privind decomplexat spre viitor. El continuă angajamentul predecesorului său, Nicolas Sarkozy, care a deschis Franței două țări care ieșeau din sfera tradițională de influență – Emiratele Arabe Unite (baza aeronavală la Abu Dhabi, replica Sorbonei și filiala Luvrului) și Qatarul. Macron adaugă acestora parteneriatul cu Arabia Saudită.
Diplomația economică reprezintă o altă prioritate. Dar și aici Macron inovează față de predecesorii săi, deoarece are cunoștințe pe care ultimii președinți francezi nu le aveau, fiind mai puțin tributar viziunii dictate exclusiv de birocrația serviciilor de expansiune economică. Întâlnirea cu reprezentanții celor mai mari companii din lume la Versailles, în timpul Forumului Economic de la Davos, angajamentul în dezvoltarea inteligenței artificiale și în tranziția energetică (One Planet Summit, Alianța Solară Internațională) sunt tot atâtea dovezi ale suflului nou adus de Emmanuel Macron.
