Ştiri

EMA: Vaccinarea suplimentară cu alt tip de vaccin decât cel folosit la vaccinarea completă pare mai eficientă

Vaccinarea cu alt tip de vaccin împotriva COVID-19, după vaccinarea completă, ar provoca un răspuns imunitar mai puternic decât cu acelaşi vaccin, anunţă Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Agenţia europeană, cu sediul la Amsterdam, a anunţat joi că studiază date pentru a decide dacă se aliniază unei decizii a Agenţiei americane a medicamentului (FDA), care a autorizat miercuri vaccinarea cu alt tip de vaccin decât cel de la vaccinarea completă.

Vaccinurile anticovid Pfizer-BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson şi AstraZeneca-Ofxord sunt autorizate, în prezent, în Uniunea Europeană(UE).

EMA a aprobat principiul vaccinării cu a treia doză Pfizer-BioNTech a persoanelor în vârstă de peste 18 ani şi a lăsat statele membre UE să aleagă populaţia eligibilă.

”Constatăm că există câteva rezultate promiţătoare în studii care confirmă că această abordare provoacă, prin anumite combinaţii de vaccinuri, un răspuns imunitar mai puternic decât atunci când se foloseşte acelaşi tip de vaccin, la o vaccinare suplimentară”, a declarat într-o conferinţă de presă Marco Cavaleri, însărcinat cu strategia vaccinării la EMA.

Mai multe ţări au aprobat vaccinarea cu o doză suplimentară (”booster”) în vederea unei consolidări a imunităţii persoanelor vaccinate, care pare să scadă după câteva luni, însă de obicei cu acelaşi tip de vaccin.

Un studiu publicat în Statele Unite săptămâna trecută arată că persoanele vaccinate cu Johnson & Johnson, care la fel ca AstraZeneca-Oxford foloseşte tehnologia clasică cu vector viral, pare să fie mai bine protejate la vaccinarea cu o doză suplimentară de vaccin cu tehnologia ARN mesager, precum Pfizer-BioNTech sau Moderna.

Vaccinurile cu ARN mesager administrate într-o doză suplimentară ”par să funcţioneze mult mai bine” în vederea stimulării apărării imunitare şi ”sunt capabile să suscite un răspuns imunitar cu adevărat puternic”, a declarat Cavaleri.

EMA urmează să decidă, de asemnea, la 25 octombrie, dacă aprobă vaccinarea suplimentară cu vaccinul Moderna, a anunţat el.

Un studiu publicat joi de alianţa farmaceutică americano-germană Pfizer/BioNTech arată că vaccinarea cu a treia doză cu acestui vaccin anticovid are o eficienţă de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale covid-19.

EMA urmează să decidă în următoarele două luni dacă aprobă vaccinarea cu vaccinul Pfizer-BioNTech a copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani, după ce cele două laboratoare i-au transmis date în acest sens săptămâna trecută.

Agenţia europeană examinează totodată, săptămâna viitoare, un medicament împotriva covid-19 administrat oral, produs de către laboratorul farmaceutic american Merck, a anunţat Cavaleri.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Dogwifhat s-a prăbușit. O nouă monedă meme strânge 300.000 USD în prevânzare (P)

Dogwifhat (WIF), moneda meme care continuă să stârnească un val de conversații în comunitatea crypto,…

2 zile ago

Din 13 mai, o nouã ediţie Tezaur: dobânzi neimpozabile de pânã la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi…

2 zile ago

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de ANPC, iar la 71 de tone au fost găsite nereguli

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de comisarii…

2 zile ago

Grupul Mol a înregistrat un profit de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%

Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane…

2 zile ago

Freshful by eMAG: peste 123.000 de ouă și 4.600 de cozonaci și pască au fost comandate anul acesta de Paște

Pregătirile pentru Paște au fost făcute online, iar Freshful by eMAG, primul hypermarket 100% online,…

2 zile ago

„Străzi deschise – Promenadă urbană”: Strada Pajurei din Sectorul 1 va fi deschisă pietonilor în weekendul 11-12 mai

Strada Pajurei, între strada Presei şi strada Făurei, va fi liberă de maşini şi deschisă…

2 zile ago

Acest website folosește cookies